Ministerul Justitiei va prezenta, in iulie, un proiect de Cod al insolventei. Cand va fi infiintat primul tribunal comercial din Romania
Ministrul Justitiei Robert Cazanciuc a declarat, duminica, la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la Pro TV, ca a desemnat un secretar de stat din Ministerul Justitiei pentru a coordona o echipa care sa elaboreze un Cod al insolventei si ca ar vrea sa trimita Guvernului proiectul de lege in iulie.
Cazanciuc a spus ca se doreste aducerea prevederilor referitoare de insolventa intr-un singur act normativ clar, data fiind nemultumirea celor chemati sa aplice diverse dispozitii in domeniu din mai multe acte normative.
"Eu as vrea ca in cursul lunii iulie sa putem trimite la Guvern un proiect de lege consolidat, un proiect de lege elaborat in consultare cu mediul de afaceri", a spus ministrul Justitiei, citat de Mediafax.
Intrebat daca este nevoie de un cod al insolventei pentru persoanele fizice, Robert Cazanciuc a raspuns ca "este nevoie de un cod al insolventei pentru a realiza intotdeauna un echilibru intre creditori si debitori" si ca nu poate spune daca va fi elaborat si un cod pentru persoanele fizice.
Primul tribunal comercial ar putea fi infiintat din toamna la Bucuresti
Ministrul Justitiei a mai declarat ca are un acord de principiu din partea premierului pentru infiintarea, din aceasta toamna, a unui tribunal comercial la Bucuresti, pentru cea mai mare parte a litigiilor din mediul de afaceri.
Intrebat despre termenele lungi in procesele comerciale si lipsa de specializare a judecatorilor care judeca astfel de cauze, ministrul Robert Cazanciuc a spus ca se poarta in prezent discutii pentru "a gasi acele proceduri care sa contribuie la o justitie pentru economie".
"Cred ca in momentul de fata justitia are o datorie fata de economie. Are o datorie sa puna la punct un instrument care inseamna termene scurte, care inseamna practica unitara, care inseamna tribunale specializate. De ce tribunale specializate? Pentru ca identificand foarte clar un mecanism de solutionare a unei contestatii poti sa dai incredere mediului de afaceri", a declarat Robert Cazanciuc, precizand ca in aceste tribunale comerciale ar urma sa lucreze "judecatori specializati care sa inteleaga foarte bine ce este un mecanism de afaceri".
Mentionand ca Tribunalul Bucuresti solutioneaza in prezent o treime din litigiile comerciale ale tarii si ca, la aceasta instanta, pe litigii comerciale sau de munca se dau deja termene in 2014 si chiar 2015, Cazanciuc a anuntat ca a discutat deja cu premierul Victor Ponta privind infiintarea unui tribunal comercial in Capitala si ca are un acord de principiu din partea acestuia.
Cazanciuc a mai precizat ca a discutat deja si cu conducerea Tribunalului Bucuresti, care ar urma sa contribuie la infiintarea instantei specializate cu "un necesar pentru partea administrativa - sali de judecata, infrastructura".
Ministrul Justitiei a mai spus ca se ia in calcul si delegarea unor judecatori de la alte instante cu mai putine dosare, pentru functionarea acestui tribunal.
El a mai precizat ca la viitorul tribunal comercial din Bucuresti ar urma sa fie judecate cea mai mare parte a litigiilor legate de mediul de afaceri, de catre oameni specializati.
Intrebat de cate tribunale comerciale ar fi nevoie, ministrul Cazanciuc a spus ca astfel de instante vor aparea cu siguranta si in alte mari orase ale tarii cu dezvoltare economica, precum Cluj-Napoca, Timisoara sau Iasi, dar nu a dat vreun termen pentru crearea acestora.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS