Aproape 90.000 de firme romanesti au intrat in insolventa de la inceputul crizei
Numarul firmelor care au intrat in insolventa de la declansarea crizei, in 2008, a ajuns la aproape 90.000, dintre care 16.404 firme au intrat in incapacitate de plata in 2012, arata datele Oficiului National al Registrului Comertului.
Astfel, anul trecut numarul insolventelor s-a diminuat usor fata de 2011, cand 16.916 firme nu au mai avut bani sa-si plateasca datoriile.
Datele centralizate de Mediafax arata ca in ultimii cinci ani, respectiv de la declansarea crizei economice, 88.912 de firme au intrat in incapacitate de plata, reprezentand aproape 9% din numarul total de firme active la finele anului trecut.
Insolventele au crescut pana in 2010 constant incepand din 2008, an in care au fost inregistrate 14.000 de astfel de dosare. In 2009, 19.900 de firme au intrat in incapacitate de plata, iar numarul acestora a crescut la 21.700 in 2010. Dupa acest moment s-a consemnat o stabilizare a situatiei, avand in vedere ca in 2011 si 2012 s-a inregistrat un numar comparabil de insolvente.
Pe tot parcursul acestei perioade topul domeniilor afectate de insolvente s-a mentinut, comertul, distributia, transporturile, constructiile si industria prelucratoare ocupand primele locuri dupa numarul de firme intrate in dificultate. Peste 70% dintre firmele care au intrat in insolventa anul trecut activeaza in domeniul comertului, transporturilor si depozitarii, industriei prelucratoare si constructiilor.
Firmele cu activitati in comertul cu amanuntul raman cele mai afectate de lipsa lichiditatilor, 4.752 intrand in insolventa in 2012. Comparabil cu 2011, in 2012 numarul firmelor din comert ajunse in incapacitate de plata a crescut cu 2,3%.
Comertul este urmat de sectorul transporturilor si depozitarii, 2.691 de firme active in aceste domenii intrand sub incidenta legii insolventei, si de industria prelucratoare, caz in care 2.109 au ajuns in incapacitatea de a-si plati datoriile. Sectorul transporturilor si depozitarii a inregistrat o scadere a numarului firmelor cu probleme financiare fata de 2011 cu 11%, iar industria prelucratoare de 6,2%. In constructii, 2.015 de firme au intrat in insolventa, cu 10% mai multe decat in anul precedent.
In 2012, 24.078 de firme si-au suspendat activitatea, cu 14,19% mai multe decat in 2011. Totodata, anul trecut au fost infiintate peste 125.600 de firme, fata de 132.069 de societati in 2011. Astfel, la finele lunii decembrie erau active peste un milion de firme.
Cele mai multe inmatriculari de firme anul trecut au fost in sectorul comertului cu ridicata, respectiv 36.658 de societati, im agricultura, silvicultura si pescuit - 20.729 si activitati profesionale, stiintifice si tehnice - 11.076, situatie similara cu cea din 2011.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS