Investitorii straini s-au suparat pe Ministerul Finantelor. Afla motivul
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a luat in calcul doar o mica parte dintre propunerile oamenilor de afaceri privind modificarea legislatiei fiscale, iar consultarile pentru recentele amendari ale Codului Fiscal si celui de procedura fiscala au fost deficitare, potrivit investitorilor straini.
"Am facut 220 de propuneri, cu sase luni inainte de modificarea legislatiei, asa cum prevede legea, si le-am prezentat Ministerului Finantelor Publice. Acestea au fost analizate in cadrul unor discutii tehnice. Din pacate doar o mica parte au fost luate in calcul de Finante. (...) Procesul de consultare cu oamenii de afaceri pentru cele doua ordonante a fost deficitar", a spus, marti, intr-o conferinta de presa a Consiliului Investitorilor Straini (CIS) si Camerei de Comert Americana in Romania (AmCham) Ionut Simion, vicepresedinte AmCham, citat de Mediafax.
El a mentionat ca propunerile oamenilor de afaceri se refera la cateva clarificari tehnice, dar si la masuri de politica fiscala necesare imbunatatirii sistemului fiscal.
"Cand avem discutii, cei de la minister dau din cap «da, da», dar cand vine vorba de adoptarea propunerilor spun «nu, nu». In ceea ce priveste propunerile tehnice, atitudinea Ministerului Finantelor ne bulverseaza pentru ca acestea vin de la oameni care aplica legea. Credem ca este foarte greu pentru cei de la minister sa inteleaga modul in care colegii lor de la ANAF inteleg legea. Mi-e greu sa inteleg de ce nu de adopta aceste masuri", a afirmat Simion.
Oamenii de afaceri sunt insa optimisti ca propunerile vor fi luate in calcul in cele din urma de autoritati.
"Doar o mica parte dintre recomandari au fost preluate. Privim spre viitor cu optimism. Ne dorim cat mai putine ordonante adoptate fara consultarea mediului de afaceri si ne exprimam speranta ca si restul propunerilor vor fi luate in considerare cu ocazia rescrierii Codului fiscal, care ar trebui sa intre in vigoare la inceputul anului viitor", a spus Serban Toader, vicepresedinte al Consiliului Investitorilor Straini.
Reprezentantii investitorilor spun ca masurile propuse au in vedere modernizarea sistemului fiscal si ca nu se poate vorbi de noi taxe si impozite daca nu se imbunatateste gradul de colectare.
"In Romania veniturile bugetare reprezinta 32-33% din PIB, in timp ce media europeana este de 42-44%. La o valoare de 124 miliarde de euro a PIB-ului in 2008 o crestere cu 10% a colectarilor inseamna 12 miliarde de euro la buget pentru investitii. Bulgaria si Polonia implementeaza solutii integrate care au permis cresterea veniturilor bugetare. Vrem sa discutam despre aceste solutii inainte de a vorbi de modificarea taxelor si impozitelor", a adaugat Simion.
Propunerile care vizeaza impozitul pe profit au in vedere, printre altele, anumite reglari tehnice ale legislatiei, dar si masuri de politica fiscala, care pot fi implementate fara impact asupra bugetului de stat.
Printre acestea se numara permisiunea de a alege anul fiscal, precum si acordarea anumitor scutiri firmelor in vederea incurajarii regimului de holding.
In ceea ce priveste impozitul pe venit, propunerile CIS si AmCham se refera la reglementarea mai clara a activitatilor dependente sau independente.
"Este o zona de incertitudine in Codul Fiscal, trebuie sa se spuna clar ce este activitatea dependenta sau independenta (...) Suntem in plin proces de tranzitie spre dezvoltarea spiritului antreprenorial. Aceste prevederi descurajeaza libera initiativa si asumarea riscului", considera reprezentantii investitorilor.
CIS cuprinde 128 de companii ale caror investitii cumulate in Romania ajung la 30 miliarde de euro.
AmCham reprezinta 300 de membri - companii americane, internationale si locale, cu investitii totale de peste 10 miliarde de euro si circa 200.000 de locuri de munca create.
Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS