ING Bank Romania a obtinut anul trecut un profit brut de 565 mil. lei, in crestere cu 44%. Banca a ajuns la o cota de piata de 8% la creditele prin “Prima Casa”
ING Bank
ING Bank Romania, sucursala bancara locala a grupului financiar olandez ING, a inregistrat anul trecut un profit brut de 565 milioane de lei (circa 125 milioane euro), in crestere cu 44% fata de nivelul din 2015, pe fondul majorarii portofoliului de credite cu 22%, la 17,6 miliarde de lei, a anuntat miercuri banca.
Creditarea in lei a fost principalul motor de crestere, ajungand la un sold de 11,7 miliarde de lei, in crestere cu 37% fata de 2015. Creditele acordate clientilor persoane fizice a crescut cu 36%, la 9,1 miliarde de lei.
Banca a precizat ca si-a marit cota de piata dupa credite la 7,7%, de la 6,3% in 2015.
Pe piata imprumuturilor pentru companii, ING a fost a doua mare banca in imprumuturi sindicalizate, cu cinci mandate de Aranjor Principal.
In 2016, imprumuturile pentru IMM-uri au crescut cu 50% comparativ cu 2015.
Volumul depozitelor a ajuns la 22,3 miliarde de lei la finalul anului trecut, cu 20% mai mult comprativ cu decembrie 2015. In consecinta, cota de piata a ING pe partea de depozite a ajuns la 7,7%, de la 6,9% in 2015, potrivit bancii.
ING Bank Romania a obtinut anul trecut venituri de 1,2 miliarde lei, in crestere cu 29% fata de 2015, ca urmare a cresterii afacerii, a numarului de clienti si a activitatii acestora, dar si veniturilor de 123 milioane lei obtinute din vanzarea actiunilor Visa.
Costurile au crescut anul trecut cu 16%, la 665 milioane de lei. Rata creditelor neperformate a continuat sa scada, ajungand la 3,6% in 2016, de la 4,3% in 2015.
ING Romania a reusit sa ajunga la un milion de clienti individuali activi. Pe parcursul anului 2016, ING Romania a atras 270.000 de clienti noi, cu 21% mai mult fata de anul precedent, potrivit bancii.
ING Bank Romania a ajuns anul trecut la o cota de piata de 8% la creditele noi prin Prima Casa
ING Bank Romania a ajuns anul trecut la o cota de piata de 8% in ceea ce priveste creditele noi acordate prin programul Prima Casa, in timp ce cota de piata pe credite ipotecare noi a reprezentant 15%, a declarat miercuri directorul general al ING Bank Romania, Michal Szczurek.
ING a fost printre ultimele banci care au intrat in programul Prima Casa, in urma cu trei ani.
"Nu am vrut sa intram in acest program atunci cand se acorda in euro.(...) Avem o cota de piata de 8% din Prima Casa, in timp ce creditele ipotecare reprezinta 15%”, a spus Szczurek, intr-o conferinta de presa.
Banca va ramane in programul Prima Casa, deoarece mai sunt clienti interesati de acest program.
In februarie, ING Bank a majorat de la 5% la 10% avansul minim pentru creditele Prima Casa, dupa ce la inceputul anului a redus avansul la creditele ipotecare standard.
Banca a redus incepand din 21 ianuarie nivelul avansului minim solicitat pentru credite ipotecare de la 25% la 15%.
La finalul lunii februarie, normele metodologice pentru programul Prima Casa 2017 au fost adoptate prin hotarare de Guvern, fiind prevazut faptul ca locuintele supuse consolidarii si/sau reducerii riscului seismic cu cinci ani inainte de contractarea creditelor pentru achizitionarea lor sunt asimilate locuintelor noi.
Programul ”Prima casa” 2017 va avea alocat, conform strategiei, un plafon total de garantare de 2,67 miliarde de lei, din care 2,5 miliarde de lei reprezinta plafonul nou alocat printr-o Hotarare adoptata luni de Guvern, restul de 175,5 milioane lei reprezentand diferenta ramasa nealocata sau neutilizata din anul 2016.
ING este una dintre cele mai mari 10 banci din Romania, aflandu-se pe locul sapte la finalul anului 2015 dupa active, cu o cota de piata de 6,3%. Spre deosebire de celelalte mari banci din sistemul bancar romanesc, ING nu este inregistrata ca banca in Romania, ci are statut de sucursala la Bucuresti a ING Bank Amsterdam.
Pe acelasi subiect: