Fraţii Micula au pus sechestru acţiunile deţinute de statul român la Nuclearelectrica și Conpet
Ioan si Viorel Micula
Fraţii Ioan şi Viorel Micula şi două societăţi controlate de aceştia - Multipack SRL şi Starmill SRL - au pus sechestru acţiunile deţinute de statul român la Nuclearelectrica și Conpet.
Potrivit unor rapoarte ale celor două companii remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a fost instituit sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de statul român la Nuclearelectrica şi asupra a 5.083.372 de acţiuni pe care statul le are la Conpet Ploieşti, însă executarea este suspendată provizoriu până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
"În data de 27.11.2019, S.N. Nuclearelectrica SA (SNN) a primit de la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti 'Mazilu şi Asociaţii' Procesul verbal de sechestru emis în data de 25.11.2019 în Dosarul de executare nr. 22/2014, creditori fiind Micula Ioan şi societăţile Multipack SRL şi Starmill SRL, prin care s-a declarat sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de statul român la SNN, cu o valoare nominală de 10 lei/acţiune, acţiuni administrate prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri", se spune în documentul remis marţi de SNN Bursei de Valori Bucureşti.
De asemenea, pe 28 noiembrie, societatea Conpet Ploieşti anunţa BVB că, în data de 27.11.2019, a primit de la aceeaşi societate de executări judecătoreşti Procesul Verbal de Sechestru emis în data de 25.11.2019 în acelaşi dosar de executare, prin care s-a declarat sechestru definitiv asupra unui număr de 5.083.372 de acţiuni, cu o valoare nominală de 3,3 lei/acţiune, pe care statul le deţine la Conpet SA, acţiuni administrate prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Însă, atât SNN, cât şi Conpet, au fost notificate de MFP că executarea este suspendată provizoriu până la soluţionarea cererii de suspendare a executării.
"În data de 27.11.2019, Ministerul Finanţelor Publice a notificat SNN prin adresa nr. 323076 cu privire la faptul că, la acest moment, executarea care face obiectul dosarului sus-menţionat este suspendată provizoriu prin Încheierea de şedinţă din 26.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 27749/302/2019, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării. SNN va emite rapoarte curente privind evoluţia acestei situaţii", se spune în raportul SNN.
La rândul său, Conpet arată în raportul său transmis BVB: "Menţionăm că în data de 26.11.2019, Ministerul de Finanţe Publice a notificat Conpet SA, prin adresa nr. 323076, cu privire la faptul că la acest moment executarea care face obiectul dosarului sus-menţionat nu mai poate continua, invocând în susţinere Încheierea de şedinţă din data de 26.11.2019 pronunţată în dosarul nr. 27749/302/2019 de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Secţia a II-a Civilă, prin care a fost admisă cererea formulată de contestatorul statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, dispunându-se suspendarea provizorie a executării silite în Dosarul de executare silită nr. 22/2014 până la soluţionarea cererii de suspendare a executării".
În acelaşi dosar, fraţii Micula au instituit, cu mult timp în urmă, sechestru şi pe conturile Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, chiar premierul Ludovic Orban atrăgând atenţia, pe 6 noiembrie, la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor de către Lucian Bode, că regia se află în pericol de a nu mai putea funcţiona ca urmare a blocării conturilor.
ROMATSA are popriri de 394,9 milioane de euro pe conturi, în urma unui proces câştigat de fraţii Micula împotriva statului român, iar joi voi avea o întâlnire cu reprezentanţii companiei pentru a găsi soluţii de ieşire din această situaţie, a declarat, la rândul său, Lucian Bode, cu acelaşi prilej.
"Poprirea este de 394,9 milioane de euro. Vorbim de procesul câştigat de fraţii Micula, 395 de milioane de euro. Fraţii Micula au câştigat atunci procesul împotriva statului român pentru 84,5 milioane de euro. Până la 395 de milioane sunt dobânzi şi penalităţi. În această situaţie suntem. Sigur, mâine - mâine, nu peste multe zile - o să am o întâlnire cu reprezentanţii companiei să găsim soluţii, să ne adresăm Finanţelor, pentru că nu este vina ROMATSA că este în această situaţie. Împreună cu ANAF vom găsi soluţii pentru a debloca această situaţie", a menţionat Bode, la acea dată.
Instituirea sechestrelor pe conturile companiilor la care acţionar majoritar este statul român a venit în urma încercării de punere în executare a deciziei din 2013 a Centrului Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), prin care ţara noastră a fost obligată la plata de despăgubiri de peste 331 milioane dolari pentru retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investiţiilor prin facilităţi fiscale, cu patru ani înainte de expirarea sa, prevăzută pentru 2009.
ICSID a obligat statul român să plătească firmelor conduse de fraţii Micula, care au şi cetăţenie suedeză, despăgubiri de 84,54 milioane euro plus dobânzi pentru retragerea acestei scheme. Acum, suma de plată se ridică în prezent la peste 331 milioane de dolari.
Mai multe despre:
#Ioan Micula#sechestru
Pe acelasi subiect: