România, trimisă în fața Curții de Justiție a UE, pentru că nu a recuperat ajutoarele de stat ilegale de la frații Micula
Ioan si Viorel Micula
Comisia Europeană a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru nerespectarea obligaţiei de a recupera în integralitate de la Viorel şi Ioan Micula şi de la grupul lor de societăţi ajutoare de stat ilegale în valoare de până la 92 de milioane euro, în conformitate cu decizia Comisiei din 2015, informează CE, într-un un comunicat.
Printr-o hotărâre pronunţată de o instanţă de arbitraj în decembrie 2013 (Micula/România) s-a constatat că, prin retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investiţiilor, cu patru ani înainte de expirarea sa prevăzută pentru 2009, România a încălcat un tratat bilateral de investiţii încheiat între România şi Suedia.
România a anulat schema de ajutoare ca parte a procesului de aderare la UE în vederea respectării normelor europene privind ajutoarele de stat în legislaţia sa naţională.
Instanţa de arbitraj a obligat România să îi despăgubească pe reclamanţi, Viorel şi Ioan Micula, doi investitori cu cetăţenie suedeză, pentru că aceştia nu au beneficiat în întregime de schemă.
Cu toate acestea, în urma unei investigaţii amănunţite, la 30 martie 2015, Comisia a adoptat o decizie în care concluziona că suma plătită de România drept despăgubiri celor doi investitori şi societăţilor acestora încalcă normele UE privind ajutoarele de stat şi, în consecinţă, obliga România să recupereze despăgubirile de la beneficiari.
"Comisia a constatat că, prin faptul că a plătit despăgubiri reclamanţilor, România le-ar acorda avantaje echivalente cu cele furnizate prin schema de ajutoare incompatibilă", subliniază Executivul comunitar.
Termenul pentru punerea în aplicare de către România a deciziei Comisiei a fost 31 iulie 2015, în conformitate cu procedurile standard, şi anume patru luni de la notificarea oficială a deciziei Comisiei. Până la recuperarea integrală a ajutorului ilegal, beneficiarii în cauză continuă să profite de un avantaj competitiv ilegal, motiv pentru care recuperarea trebuie să aibă loc cât mai curând posibil.
România a recuperat deja de la beneficiari o parte din ajutoarele ilegale. Cu toate acestea, după mai mult de trei ani de la decizia Comisiei, aproape jumătate din valoarea iniţială a ajutorului nu a fost încă recuperată şi deocamdată nu există nicio perspectivă de rambursare integrală imediată a ajutorului restant.
Prin urmare, Comisia a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie pentru nepunerea în aplicare a deciziei Comisiei, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).
În conformitate cu jurisprudenţa constantă a UE, o decizie a Comisiei este obligatorie şi executorie şi în faţa instanţelor naţionale, iar recuperarea este reglementată de legislaţia naţională, cu condiţia ca aceasta să permită o recuperare imediată şi efectivă. În cazul de faţă, procesul de recuperare nu a avansat în ultimii ani, iar instanţele din România nu au respectat decizia de recuperare a Comisiei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS