Fostul ministru technocrat al Energiei Răzvan Nicolescu, promovat de Deloitte lider pentru Europa Centrală pe industria gazelor și petrolului
Razvan Nicolescu
Răzvan Nicolescu, promovat recent în poziţia de partener în cadrul practicii de consultanţă a Deloitte, preia şi rolul regional de lider al industriei gazelor naturale, petrolului şi produselor chimice pentru Europa Centrală.
"Statutul de partener este cea mai mare recunoaştere în domeniul serviciilor profesionale, certificând atingerea celui mai înalt nivel de expertiză tehnică, de calitate a serviciilor oferite clienţilor şi de capacitate de dezvoltare şi coordonare de echipe. Îi urez bun-venit lui Răzvan în echipa de parteneri şi sunt convins că profesionalismul, hotărârea şi experienţa sa internaţională vor contribui semnificativ la valoarea serviciilor pe care le oferim clienţilor noştri din domeniul energiei", a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România şi Moldova.
Potrivit unui comunicat al Deloitte, în noul său rol de lider de industrie pentru Europa Centrală, Răzvan Nicolescu va deservi cu prioritate companiile mari din energie care activează la nivel regional. De asemenea, el va coordona dezvoltarea de servicii noi dedicate acestui sector pentru a răspunde unor nevoi stringente ale clienţilor, precum cybersecurity, schimbări ale cadrului de reglementare şi digitalizarea proceselor şi operaţiunilor.
"Îl felicit pe Răzvan pentru noul rol de coordonare la nivel regional, preluat la scurt timp după ce a devenit partener, şi sunt convins că va contribui la consolidarea poziţiei noastre de lider în domeniul energiei în această regiune a Europei. Rolul liderului de industrie este să identifice şi să folosească expertiza Deloitte din toată lumea în beneficiul clienţilor, care trec printr-o perioadă marcată de provocări ca urmare a etapei de tranziţie în care se află industria energetică, a digitalizării şi a competiţiei tot mai intense pentru pieţe şi clienţi", a declarat Alastair Teare, CEO, Deloitte Europa Centrală.
Răzvan Nicolescu s-a alăturat Deloitte în 2015 şi a devenit în scurt timp lider al industriei de energie şi resurse naturale pentru România, oferind direcţii strategice şi facilitând colaborarea dintre zeci de experţi ai Deloitte Romania specializaţi în această industrie de o importanţă critică. Răzvan este un specialist respectat şi recunoscut în domeniul energetic, cu o experienţă solidă atât în sectorul privat, cât şi în cel public. El a ocupat poziţiile de director de reglementare la OMV Petrom, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie, ataşat al României la Uniunea Europeană pe probleme de energie şi ministru al Energiei, fără a fi membru al unui partid politic.
Răzvan este absolvent al Universităţii Politehnice din Bucureşti cu specializarea Inginerie Electrică. Studiile tehnice din domeniul energetic au fost completate de studii economice, fiind absolvent al programului MBA al Solvay Brussels School of Economics and Management, precum şi de unele programe pentru executivi ale Harvard Business School.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi management al riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500 sunt clienţi Deloitte, prin intermediul reţelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de ţări şi teritorii, oferind resurse internaţionale, perspective locale şi servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor 286.000 de profesionişti ai săi.
Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din ţara noastră şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii SCA, servicii de audit, consultanţă fiscală, dezvoltarea capitalului uman, servicii juridice, consultanţă în management şi consultanţă financiară, servicii de managementul riscului, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.500 de profesionişti.
Mai multe despre:
#Razvan Nicolescu#Deloitte
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS