Creditorii Oltchim au aprobat planul de reorganizare a companiei. Cat vrea statul sa obtina din vanzarea combinatului
Oltchim. Sursa foto: Mediafax
Adunarea Generala a Creditorilor Oltchim (OLT) a aprobat, luni, planul de reorganizare a companiei, care prevede vanzarea combinatului din Ramnicu Valcea pentru minim 307 milioane euro.
Documentul elaborat de administratorii judiciari BDO Business Restructuring si RomInsolv va fi supus aprobarii judecatorului sindic la 25 martie. Planul prevede o perioada de reorganizare de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu inca un an.
Planul prevede trei variante de valorificare a patromoniului combinatului, una dintre acestea vizand vanzarea Oltchim SPV, care ar urma sa fie infiintat prin preluarea activelor viabile ale combinatului, fara datorii, iar alta conversia creantelor creditorilor garantati si bugetari in actiuni, partial sau integral. Cea de-a treia varianta se refera la darea in plata a bunurilor imobile terenuri si cladiri catre creditorii bugetari.
La finalul lunii aprilie, avocatul Gheorghe Piperea, partener coordonator al RomInsolv, a declarat ca spera ca vanzarea Oltchim va avea loc pana la finele anului.
El a afirmat ca situatia companiei s-a imbunatatit semnificativ, iar Oltchim nu mai este "un pacient bolnav, in stare de coma", ci unul "in convalescenta".
Combinatul functioneaza in prezent la 30% din capacitate si genereaza lunar un rulaj de 15 milioane euro si un EBITDA de peste 700.000 euro, iar peste 70% din productie pleaca la export.
Comparativ, in vara anului 2012, cand functiona la o capacitate de 80%, compania avea pierderi lunare de cinci milioane de euro, potrivit avocatului.
"Eu personal am vazut lucrurile acestea, in asa fel incat sa nu fiu considerat un fel de Danila Prepeleac. Nu m-am dus cu martoaga la iarmaroc ca s-o vand pe trei gaste. Daca am vazut ca nu exista posibilitatea sa vinzi martoaga, am zis ca ma intorc acasa si incerc s-o fac sa arate mult mai bine, ca sa pot sa o vand la un pret corect", a spus Piperea.
Tabelul creantelor totalizeaza 800 milioane euro, primii trei creditori fiind AAAS, Electrica si BCR.
Autoritatile au incercat de mai multe ori, in ultimii ani, sa privatizeze compania, dar demersurile au esuat, cel mai recent anul trecut, din lipsa de oferte.
Combinatul chimic este controlat de stat prin Ministerul Economiei, care detine 54,8% din actiuni, si se afla in insolventa din ianuarie 2013.
Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 25%, la 141,19 milioane euro, in principal ca urmare a majorarii exporturilor, dar si reducerii preturilor la titei, iar combinatul chimic a avut din octombrie profit EBITDA lunar pozitiv, pentru prima data in ultimii trei ani.
Mai multe despre:
#Oltchim#privatizare
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS