"Nu stim la ce sa ne asteptam". Companiile aeriene din Europa ar putea suferi pierderi de peste un miliard de dolari
Pierderile operatorilor aerieni europeni ar putea atinge 1,1 miliarde de dolari in acest an, a anuntat, luni, Asociatia Internationala a Transportatorilor Aerieni (IATA), revizuind estimarea initiala, privind un rezultat negativ de 600 de milioane de dolari, ca urmare a crizei, potrivit Bloomberg.
Criza datoriilor din Europa ar putea afecta si profitul de trei miliarde de dolari estimat la nivel global in acest an, a avertizat IATA, organizatie care reprezinta majoritatea liniilor aeriene internationale.
"Daca ajunge criza la un nivel critic, nu stim la ce sa ne asteptam. Va avea un impact puternic asupra economiei mondiale si urias asupra operatorilor aerieni", a declarat seful IATA, Tony Tyler, citat de Bloomberg si preluat de Mediafax.
Profitul de trei miliarde de dolari estimat la nivel global este mai mic decat cel de 7,9 miliarde de dolari de anul trecut, intrucat recesiunea din Marea Britanie, Spania si alte state europene limiteaza cererea si efectul benefic al preturuilor mai reduse la combustibil.
Deutsche Lufthansa, Air France-KLM si International Consolidated Airlines Group, cei mai mari operatori aerieni de curse regulate din Europa, au anuntat plnuri de reducere de personal sau restructurare a operatiunilor, ca urmare a pierderilor din primul trimestru.
"Intrarea Europei in recesiune nu este, evident, binevenita. Exista un efect de contagiune pentru operatorii din Asia prin informatiile privind incertitudinile politice si incetinirea economica din alte regiuni", a declarat seful Asociatiei Operatorilor Aerieni din Asia - Pacific, Andrew Herdman.
IATA a revizuit estimarea de profit pentru regiunea Asia-Pacific de la 2,3 miliarde de dolari, cat anticipa in martie, la 2 miliarde de dolari. De asemenea, incetinirea cresterii economice din China si India descurajeaza calatoriile. Anul trecut, companiile aeriene din regiune au avut un profit de 4,9 miliarde de dolari.
Asociatia a imbunatatit prognoza de profit pentru operatorii din America de Nord de la 900 milioane de dolari la 1,4 miliarde de dolari si de la 100 de milioane de dolari la 400 de milioane de dolari pentru cei din America Latina.
In Orientul Mijlociu, IATA a revizuit prognoza de profit de la 500 de milioane de euro la 400 de milioane de euro, in mare masura din cauza impactului crizei din Europa.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS