Compania care a deschis o școală de meserii cu fonduri UE, pentru că nu găsea specialiști să-i angajeze. Un începător în domeniu poate câștiga 1.900 euro net pe lună
Claudiu Baciu, EMS Floor Group
EMS Floor Group a lansat, joi, la Turda, prima școală de aplicatori în domeniul pardoselilor sintetice și hidroizolațiilor, destinată copiilor din zone defavorizate, proiect finanțat cu fonduri UE.
Pe parcursul următoarelor 24 de luni, un număr de 185 elevi și ucenici din învățământul secundar și terțiar non-universitar din zone defavorizate vor deprinde teoretic și practic noțiuni care le vor permite obținerea calificării de ”ajutor de aplicator” în domeniul pardoselilor pe bază de rășini sintetice și un salariu net lunar de cel puțin 1.900 de euro.
”Deschiderea primei școli de aplicatori în România este un pas extrem de important pentru compania EMS, pentru noi, fondatorii, dar și pentru comunitatea căreia ne adresăm. Suntem mândri că, după mai bine de zece ani de la deschiderea propriei afaceri, reușim să facem concret, primii pași pentru a lăsa o lume mai bună în urma noastră, așa cum ne-am promis în copilărie. Iar acest prim pas înseamnă să susținem accesul la educație, la o meserie grea, complexă dar onorabilă și cu viitor pentru copii care provin, ca și noi, dintr-o zonă defavorizată economic”, a declarat Claudiu Baciu, cofondator EMS Floor Group.
Proiectul, care va beneficia de o finanțare europeană de 500.000 de euro și va fi implementat în perioada 2020-2022, face parte din Programul Operațional Fondul Social European.
Ideea înființării primei ”Școli de aplicatori în domeniul pardoselilor sintetice și hidroizolațiilor” a venit în 2019, pe fondul crizei de personal și a lipsei specialiștilor în sisteme de pardoseli cu care se confruntă EMS Floor Group, în ciuda salariilor atractive pe care le oferea compania.
”Deși, în compania noastră salariul de bază pentru un începător este de minim 1.600 de euro, când se lucrează în afara României, în 2019 nu reușeam să găsim nici măcar personal necalificat. Inițial, ne-am propus să creăm o școală în care să pregătim 50-60 de specialiști după care am identificat oportunitatea de a construi o școală mai mare, accesând fonduri europene. În urma cercetărilor pe care le-au făcut colegii mei, am creionat proiectul actual care permite pregătirea teoretică și practică a unui număr de trei ori mai mare de viitori aplicatori”, a explicat Marius Baciu, cofondator EMS Floor Group.
Cercetările efectuate de echipa de resurse umane a companiei a identificat, până acum, în județele Cluj și Alba cel puțin patru unități de învățământ cu profil de construcții ai căror elevi în ani terminali s-ar putea specializa în sisteme de pardoseli sintetice și hidroizolații: Școala profesională Poiana Turda, Liceul Tehnologic Ocna Mureș, Liceul Tehnologic nr 1 Luduș și Liceul Industrial Câmpia Turzii.
”Similar sistemului de bonusare de care beneficiază colegii noștri din EMS, am gândit un sistem de premiere a performanței elevilor. Astfel, la finalul stagiului de pregătire, de 3 luni, cursanții care fac performanță vor beneficia de o bursă de 800 de lei. Ne dorim ca un număr cât mai mare dintre cei care urmează Școala de aplicatori să aleagă să lucreze în compania noastră. Elevii care se vor înscrie la Școala de aplicatori vor absolvi ca ”ajutor de aplicator” și vor putea beneficia de un salariu net lunar de 1.900 euro”, a explicat Marius Baciu.
Proiectul ”Stagii de practică în domeniul construcțiilor pentru 185 de elevi în regiunea Nord-vest” include stagii de pregătire de 3 luni, timp în care elevii vor alterna noțiunile teoretice cu practica. Vor avea acces la proiect elevii din clasele a XI-a și a XII-a de liceu, elevii claselor a X-a și a XI-a din cadrul Școlilor Profesionale și elevii din toți anii de studiu pentru unitățile de învățământ postliceal.
Școala va respecta normele de siguranță sanitară și distanțare fizică impuse de pandemie, utilizarea măștilor și a mănușilor de protecție fiind o practică obișnuită în activitatea de aplicare a rășinilor profesionale.
Fondată în 2010, EMS Floor Group estimează pentru anul în curs afaceri de 11,4 milioane de euro, în creștere cu 22% față de anul anterior. Compania își propune ca până în 2025 să devină ”cel mai dorit angajator” din industria de profil în Uniunea Europeană și să depășească pragul de 20 de milioane de euro cifră de afaceri.
EMS Floor Group – European Multisolutions Systems Group SRL – este o companie antreprenorială integral românească fondată la Turda, în 2010, de frații Claudiu și Marius Baciu. Compania, activă în domeniul prestărilor de servicii în construcții, implementează sisteme profesionale de pardoseli și lucrează cu cele mai performante materiale și tehnologii cunoscute și acreditate la nivel european.
EMS Floor Group are 140 de angajați la nivel de grup și operează în România și pe piețele din Belgia, Luxemburg, Franța și Ungaria cu trei divizii specializate: EMS Floor Systems, EMS Hydro Systems și EMS Polishing. Grupul a încheiat exercițiul financiar 2019 cu afaceri de 9,3 milioane de euro, în creștere cu 21,35% față de anul anterior.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS