Boerescu, CEO 2Performant: Industria IT a produs 7,1% din PIB-ul țării, în primele şase luni. Este o şansă pentru România de a recupera decalajele faţă de economiile dezvoltate
Dan Boerescu, CEO 2Performant
Industria IT a produs 7,1% din Produsul Intern Brut (PIB) al României, în primele şase luni ale anului, în creştere faţă de 6,1% cât s-a raportat în 2019, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Dorin Boerescu, cofondator şi director general companiei de tehnologie 2Performant.
"Industria de IT a produs, în primele şase luni, 7,1% din PIB-ul României, în creştere faţă de 6,1% cât a fost în 2019 şi peste media europeană. Este o industrie creativă care produce o valoare adăugată foarte mare şi care profită de talentul remarcabil pe care îl au românii. Industria asta mai are un specific foarte important: este o şansă prin care România ar putea să recupereze decalaje pe care le avem faţă de economiile dezvoltate, însă deocamdată nu profităm suficient de potenţialul acestei şanse. Cred că nu profităm din două motive importante, foarte strâns legate între ele. Pe de o parte, companiile din IT, în marea lor majoritate, sunt finanţate de capital străin. Foarte rar românii finanţează companii din IT şi astfel profiturile şi creşterile pe care aceste companii le au se duc în ţările de provenienţă. Pe de altă parte, valoarea intelectuală produsă de specialiştii români este de cele mai multe ori exportată. Practic, tehnologia creată de români produce impact în alte economii de foarte multe ori semnificativ în alte industrii", a spus Boerescu, citat de Agerpres.
Acesta a adăugat că listarea pe piaţa de capital a companiei pe care o conduce reprezintă un pas firesc "după ce am parcurs ciclul normal de dezvoltare şi de finanţare al companiilor de tech".
"Amazon care are un centru de dezvoltare şi în România produce un impact semnificativ în economia SUA pe tot lanţul de producţie şi distribuţie al mărfurilor pe care ei le vând. Dacă ne uităm la Glovo, o aplicaţie extrem de intuitivă şi de utilă creată de nişte programatori şi designeri absolut excepţionali, pe lângă faptul că este utilizată de milioane de oameni din întreaga lume, de livratori şi de clienţi, are un impact în viaţa a milioane de business-uri locale ale căror vânzări cresc. Într-un fel similar, 2Performant este o platformă care ajută magazinele online să colaboreze uşor cu specialişti în marketing digital pe baze transparente şi măsurabile. Numai luna trecută, în 2Performant au fost generate 145.000 de vânzări online în valoare de 8 milioane de euro şi, prin noi, peste 1.500 de specialişti online au câştigat în noiembrie peste 500.000 de euro. Avem un impact real în vieţile a milioane de utilizatori, dar şi mai departe în industria de comerţ online şi în economia României, în general. Listarea noastră la Bursă vine ca un pas firesc, după ce am parcurs ciclul normal de dezvoltare şi de finanţare al companiilor de tech", a explicat reprezentantul 2Performant.
Acțiunile 2Performant au început tranzacționarea pe piața AeRO a BVB, sub simbolul 2P
Acţiunile companiei de tehnologie 2Performant sunt tranzacţionate, începând de miercuri, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (piaţa AeRO), sub simbolul 2P.
Listarea tehnică la BVB a 2Performant reprezintă primul pas din strategia de finanţare prin instrumentele oferite de Bursă, pe termen lung, prin care compania românească de tehnologie îşi propune să îşi consolideze şi dezvolte business-ul şi să capteze cât mai mult din creşterea comerţului online.
Pentru primul semestru al anului 2020, compania 2Performant a raportat o creştere a cifrei de afaceri cu 37,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la peste 9 milioane de lei. Totodată, a generat vânzări pentru clienţii săi cu 54,1% mai mari, în valoare de peste 27 milioane de euro (TVA inclus). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, indicele EBITDA a crescut în semestrul 1 cu 129%, conform unui comunicat al BVB.
Structura actuală a acţionariatului este formată din 44 de acţionari, dintre care: Dorin Boerescu, CEO şi acţionar major 2Performant (38,7%), Radu Spineanu, fondator 2Performant (10,1%), Sergiu Neguţ, membru în boardul consultativ 2Performant (7%). Peste 65% dintre acţiunile 2Performant sunt deţinute de management, fondatori şi membrii board-ului consultativ 2Performant. Aceştia au semnat un acord prin care s-au angajat că nu vor vinde acţiuni 2Performant în următoarea perioadă.
2Performant este o companie românească de tehnologie care dezvoltă, operează şi monetizează 2Performant.com - platformă integrată de marketing afiliat şi influencer marketing. Prin această platformă business-urile pot apela la parteneri, afiliaţi şi influenceri, cu care pot lucra prin cele 2 modele de colaborare disponibile în acest moment: marketing afiliat şi influencer marketing. Conform datelor companiei, 2Performant este cea mai mare sursă locală de trafic pentru magazinele online din România, aducând lunar aproximativ 4,5 milioane de clickuri pentru clienţii din portofoliu.
Cu o activitate de 12 ani, compania este cea care a lansat în România prima reţea de marketing afiliat sub denumirea 2Parale.ro. Trei ani mai târziu a urmat intrarea în piaţa din Bulgaria. În 2016 platforma şi operaţiunile migrează pe 2Performant.com, o nouă soluţie tehnică şi un mod nou de operare care pun accentul pe self-service şi prepay ca soluţie de plată. Compania a investit până acum peste un milion de euro în tehnologie pentru creşterea performanţelor, eficientizarea proceselor, lansarea unei platforme de influencer marketing, uşurarea şi îmbunătăţirea experienţei de utilizare (UX & UI).
2Performant a reuşit în aceşti ani de activitate să intermedieze prin platforma de marketing afiliat vânzări în valoare de peste 226 de milioane de euro, prin mai mult de 423 de milioane de clickuri, pentru peste 600 de jucători din eCommerce din România şi din regiune, din peste 30 de industrii.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS