Apple si Google au devenit cele mai valoroase branduri din lume. Coca-Cola a pierdut locul intai pentru prima data in 13 ani
Apple si Google sunt cele mai valoroase branduri din lume, devansand Coca-Cola, care a pierdut pentru prima data in ultimii 13 ani primul loc in topul celor mai cunoscute marci, potrivit unui raport prezentat luni de Interbrand, companie din grupul Omnicom.
Topul "Best Global Brands" realizat de Interbrand apare anual incepand din 2000 si este unul dintre cele mai urmarite astfel de rapoarte, scrie Mediafax.
Astfel, Apple a urcat pe primul loc in acest an, cu o valoare a brandului estimata la 98,3 miliarde de dolari, in crestere cu 28% fata de anul trecut.
Pe locul secund se gaseste Google, marca evaluata la 93,3 miliarde de dolari, cu 34% mai mult decat in 2012.
Coca-Cola, cel mai mare producator de bauturi racoritoare la nivel mondial, a cazut de pe prima pozitie pana pe locul 3. Brandul Coca-Cola a crescut in valoare cu 2% in ultimul an, la 79,2 miliarde de dolari.
Top 10 este dominat de companii din sectorul IT. Locul al patrulea revine grupului IBM, cu o valoare a brandului de 78,8 miliarde de dolari, urmat de Microsoft, cu 59,54 miliarde de dolari.
Locul sase este ocupat de General Electric (46,9 miliarde de dolari), urmat de McDonald's (42 miliarde de dolari).
Urmatoarele doua pozitii revin unor giganti din industria IT: Samsung este pe locul 8, cu un brand evaluat la 39,6 miliarde de dolari, urmat de Intel, cu 37,2 miliarde de dolari. Cele doua companii au facut schimb de locuri fata de raportul din 2012.
Locul al zecelea revine marcii Toyota, evaluata la 35,3 miliarde de dolari.
"Marci precum Apple, Google si Samsung ne schimba comportamentul: cum cumparam, cum comunicam unii cu altii, influentand chiar si daca vorbim sau nu unii cu altii. Au schimbat literalmente modul in care ne traim vietile", a declarat directorul general global al Interbrand, Jez Frampton, citat de New York Times.
In acest context, Facebook a urcat 17 pozitii in topul celor mai valoroase 100 de branduri pana pe 52, de pe locul 69 in 2012, anul cand a debutat in top. Brandul Facebook este evaluat la 7,7 miliarde de dolari.
La polul opus, BlackBerry a disparut din lista, dupa ce a cazut anul trecut de pe locul 56 pana le 93. Marca Nokia se plaseaza in acst an pe locul 57, evaluata la 7,4 miliarde de dolari, dupa ce a fost cotata pe locul 19 in 2012 si pe 14 in anul anterior.
In sectorul auto, Chevrolet debuteaza in topul brandurilor pe locul 89, evaluata la 4,5 miliarde de dolari, prima marca a General Motors care intra in primele 100 din lume.
Toyota, cea mai cunoscuta marca auto, cotata pe locul 10, este urmata indeaproape de Mercedez-Benz (locul 11, 31,9 miliarde de dolari) si BMW (locul 12, 31,8 miliarde de dolari).
Pe acelasi subiect: