Amendă gigant pentru Mastercard în UE. De ce este acuzată compania de plăţi digitale
Mastercard
Comisia Europeană a anunţat marţi că a decis să amendeze compania de plăţi digitale Mastercard cu 570,6 milioane euro pentru că a limitat posibilitatea comercianţilor de a beneficia de condiţiile mai bune oferite de băncile din alte ţări membre ale Uniunii Europene, informează Reuters.
Atunci când un consumator utilizează un card de debit sau de credit într-un magazin sau pentru cumpărături online, banca comerciantului plăteşte un comision denumit 'interchange fee' către banca deţinătorului cardului de debit sau de credit. Acest comision este însă inclus în preţul final plătit de toţi consumatorii, chiar şi de către cei care nu utilizează un card, potrivit Agerpres.
Potrivit regulilor utilizate de Mastercard, banca utilizată de comerciant este obligată să aplice comisioanele de interchange din ţara unde este amplasat retailerul, iar înaintea datei de 9 decembrie 2015, când au fost introduse unele limite, aceste comisioane de interchange variau foarte mult în interiorul Uniunii Europene.
"Prin împiedicarea comercianţilor de a beneficia de condiţiile mai bune oferite de alte state membre, regulile Mastercard au crescut în mod artificial costurile pentru plăţile cu cardul, afectându-i pe consumatorii şi retailerii din UE", a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.
Această amendă este ultima dintr-un şir de acţiuni adoptate în ultimul deceniu de Comisia Europeană pentru a încuraja tranzacţiile transfrontaliere şi comerţul online.
De exemplu, Executivul comunitar a luat o serie de măsuri pentru a face obligatorii o serie de angajamente asumate de Visa Europe pentru a plafona nivelul comisioanelor de interchange pentru toate tranzacţiile cu cardurile de debit şi de credit în interiorul spaţiului economic european. De asemenea, Comisia Europeană a analizat comisioanele plătite pentru plăţile cu cardul de turiştii care vizitează Uniunea Europeană.
Executivul comunitar a precizat că a acordat Mastercard o reducere a amenzii cu 10% pentru că firma a cooperat cu Comisia în cursul investigaţiei sale.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS