Afacerile Argus Constanta au scazut cu 35% la sase luni, iar pierderile au fost de 3 ori mai mari
Producatorul de ulei alimentar Argus Constanta a raportat pentru primul semestru afaceri in scadere cu 34,4%, la 41,79 milioane lei (9,5 milioane euro), si pierderi de trei ori mai mari, de 13,29 milioane lei, ca urmare a scumpirii materiei prime si reducerii pronuntate a pretului uleiului.
In aceeasi perioada din 2012, compania a avut afaceri de 63,79 milioane lei si pierderi de 4,23 milioane lei.
"Pierderea inregistrata se datoreaza in primul rand faptului ca materia prima achizitionata din recolta anului 2012 a fost mai scumpa cu aproximativ 30% fata de cea achizitionata in anul 2011, in timp ce pretul de vanzare a uleiului a scazut cu aproximativ 30% fata de 2011", potrivit unui raport al companiei transmis joi Bursei, citat de Mediafax.
La finalul lunii iulie, producatorul de ulei alimentar a incheiat trei contracte cu Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura prin care va vinde statului 9,5 milioane litri de ulei vegetal, in valoare cumulata de aproape 53 milioane lei (12 milioane euro), cantitate inclusa in Planul European de Ajutorare pentru Persoanele cele mai Defavorizate din Romania (PEAD) - 2013.
"Acest eveniment creeaza conditiile necesare recuperarii pierderii inregistrate in primul semestru al anului 2013", se precizeaza in sursa citata.
Compania este controlata de SIF Oltenia (SIF5) si fondul de investitii Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatif, care detin 55,7% si, respectiv, 29,61% din actiuni. Cei doi actionari au cumparat actiuni la mijlocul lunii iunie, cand mai multe firme controlate de omul de afaceri Catalin Chelu au vandut 46,38% din titlurile producatorului de ulei, pentru 39,8 milioane lei (aproape 9 milioane euro).
Pentru anul trecut, Argus a raportat o cifra de afaceri de 146,5 milioane lei (32,8 milione euro), in scadere cu 36%, si pierderi de aproape 21 milioane lei (4,7 milioane euro).
Astfel, cantitatea de ulei vanduta pentru PEAD va reprezenta o treime din cifra de afaceri de anul trecut.
Cel mai recent transfer cu actiunile Argus a fost realizat luni, cand pretul a scazut cu 4,84%, la 2,63lei. La acest pret capitalizarea companiei este de 94,28 milioane lei (21,2 milioane euro).
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS