VIDEO: Aparatura de sute de mii de euro zace nefolosita in spitale. N-avem specialisti care s-o foloseasca!
Chiar si in 2010 prin spitale zace aparatura medicala de sute de mii de euro, aparate care i-ar putea ajuta pe bolnavi. Unele au si-un deceniu de cand n-au fost puse in functiune, pentru ca nu avem specialisti care sa le foloseasca. Dar, odata ce comisioanele de cumparare au fost incasate, cui ii mai pasa?
Trei aparate de radiologie, cumparate in urma cu zece ani de Ministerul Sanatatii pentru centrele medicale din Bistrita Nasaud nu au fost folosite niciodata, pentru ca nu sunt medici calificati pentru ele. In tot judetul sunt doar patru specialisti, doi dintre ei pensionari.
Chiar daca stau degeaba, aparatele consuma bani. Intretinerea spatiilor de depozitare costa anual 1.000 de lei, bani platiti de primarii.
In schimb, la spitalul Floreasca din Capitala, medicii nu pot folosi aparatura de doua milioane de euro, pentru ca oficialii nu au cumparat si dispozitivele adiacente aparatelor de reanimare.
De zece ani, un aparat de radiologie, care a costat aproape 5.000 de euro, a stat impachetat ca un cadou inutil intr-un spital din Bistrita Nasaud, pentru ca n-a avut cine sa lucreze cu el. Unitatea nu a avut specialisti in radiologie.
Alte doua aparate similare zac in alte unitati sanitare din judetul Bistrita Nasaud.
“Ele nu au fost folosite pentru ca centrele nu au medic radiolog. Am incercat sa le dam, nimeni nu a vrut sa le ia. La anul se pot casa”, explica Anca Andritoiu, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Bistrita Nasaud.
Oficilialii au mai descoperit inca patru aparate de sterilizare, cumparate in 2000, care nu au fost niciodata montate la spitalele din Buzau, Turnu Severin, Craiova si Dragasani.
In schimb la Spitalul Floreasca din Bucuresti, Ministerul Sanatatii a dotat de anul trecut noua clinica de terapie intensiva cu aparate si paturi in valoare de doua milioane de euro. Dar sectia tot nu functioneaza.
Cei din Ministerul Sanatatii nu au comentat pana acum situatia.
Pe acelasi subiect: