Summit-ul UE privind criza din zona euro, amanat pentru 23 octombrie
Christine Lagarde
Summitul Uniunii Europene care urma sa aiba loc pe 17-18 octombrie a fost amanat pentru 23 octombrie, pentru a da mai mult timp statelor sa pregateasca un raspuns la criza datoriilor din zona euro, a anuntat astazi presedintele UE, Herman Van Rompuy, potrivit AFP.
"Aceasta noua data ne va permite sa finalizam o strategie cuprinzatoare privind criza datoriilor din zona euro", a afirmat Van Rompuy intr-un comunicat, citat de AFP.
Presedintele UE spera ca prin aceasta amanare sa existe informatii clare privind concluziile misiunii troicii de inspectori in Grecia, care trebuie sa decida daca statul elen poate primi urmatoarea transa de ajutor financiar, de opt miliarde de euro, fara de care intra in incetare de plati.
Un alt subiect al intalnirii va fi planul de recapitalizare a bancilor europene.
Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy s-au intalnit duminica la Berlin si au anuntat ca vor stabili masuri pentru stabilizarea zonei euro, inclusiv recapitalizarea bancilor, pana la sfarsitul lui octombrie.
In aceste conditii, summitul programat pe 17 octombrie ar fi avut loc prea curand, a spus un diplomat.
Reuniunea de pe 23 octombrie va fi precedata de o intalnire a ministrilor de Finante din UE, a precizat Van Rompuy. Schimbarea calendarului intalnirilor a fost decisa in urma consultarilor de saptamana trecuta si din acest weekend cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si seful Eurogroup, Jean-Claude Juncker.
Surse europene au declarat luni ca intalnirea liderilor Uniunii Europene din 17 octombrie va fi probabil amanata, in asteptarea raportului inspectorilor UE si FMI privind Grecia.
Reuniunea va avea loc probabil la o data ulterioara, a spus una dintre surse.
O alta sursa a aratat ca amanarea este partial determinata de asteptarea raportului troicii UE/BCE/FMI privind progresele Greciei in aplicarea planului de austeritate.
"Liderii vor sa actioneze in functie de raportul troicii, care nu va fi gata pana pe 17 octombrie. Credem ca amanarea are loc mai mult la cererea autoritatilor de la Paris decat a celor de la Berlin", a explicat una dintre surse.
O a treia sursa a spus ca oficiali din UE insarcinati cu organizarea reuniunii au contactat diplomatii pentru reprogramarea summitului.
Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS