Cum "energizeaza" un celebru lant de cafenele economia americana
Oficialii lantului de cafenele Strabucks cer locuitorilor din SUA, care obisnuiesc sa le frecventeze localurile, sa ajute la rezolvarea crizei locurilor de munca, transmite Financial Times. Practic, compania americana se lanseaza intr-un parteneriat cu scopul de a strange milioane de dolari pentru institutiile de creditare ale comunitatii, care sa ofere microfinantare si alte credite IMM-urilor.
CEO-ul Starbucks, Howard Schultz, omul care de-a lungul celor opt ani de management la boardul companiei a crescut lantul de la 5.000 la peste 15.000 de cafenele, a anuntat parteneriatul cu Opportunity Finance Network prin care indeamna companiile sa accelereze angajarile si sa retina contributiile politice pana cand membrii Congresului si presedintele Barack Obama vor ajunge la un acord bipartizan de reducere a datoriei.
Fundatia Starbucks a demarat deja o campanie in acest sens, sub sloganul „Creeaza joburi pentru SUA”, proiect caruia a donat cinci milioane de dolari.
Cafenelele din lantul Starbucks vor incepe sa le ofere clientilor, care doneaza peste cinci dolari, mansete rosii, albe si albastre, inscriptionate cu cuvantul „indivizibil”.
„Principala problema in ceea ce priveste somajul este accesul la creditele pentru intreprinderile de mici dimensiuni”, a declarat Howard Schultz la un pranz organizat de Bloomberg in New York. Bancile se bazau in mare masura pe numerar, a spus Schultz. Cu ajutorul acestei campanii, „vom strange milioane de dolari in timp record”, a adaugat CEO-ul Starbucks.
Mark Pinsky, CEO-ul Opportunity Finance Network, a afirmat ca banii stransi in acest proiect vor fi distribuiti comunitatii institutiilor financiare sau CDFI, cu scopul realizarii de profit, dar nu acela al maximizarii profitului organizatiilor care-si folosesc relatiile pentru a colabora indeaproape cu debitorii.
CDFI va lua deciziile cu privire la creditele, microcreditele, finantarea proiectelor de locuinte, imprumuturilor comunitare sau creditelor pentru IMM-uri, a subliniat Pinsky. In general, aceste tipuri de imprumuturi variaza de la 10.000 la 20.000 de dolari, sustine seful Opportunity Finance Network.
Schultz sustine ca nu este interesat de conducerea „biroului de joburi” si ca actioneaza in acest fel in calitate de „cetatean”, scriu jurnalistii de la Financial Times. Angajamentul acestuia de a retine contributiile reflecta „dezamagire profunda”, „un partizanat incredibil”, transmite FT.
„As vrea sa transmit un mesaj catre Washington, dar, din pacate, singurul mesaj pe care ei il inteleg acum sunt banii”, a precizat CEO-ul Starbucks.
Fara onestitate din partea liderilor politici si promisiuni de sacrificiu in viitor, „vom vedea revolte in strada”, a spus Schultz, facand referire la protestatarii de pe Wall Street. „Avem nevoie de un plan Marshall, dar acesta se bazeaza pe lidership si acum n-a mai ramas nimic din el”, a adaugat CEO-ul Starbucks.
Potrivit acestuia, Starbucks vizeaza un nou model de business ce presupune aprofundarea angajamentului companiei fata de comunitati.
Un business prezent in 51 de tari
Starbucks reprezinta cel mai mare lant international de cafenele din lume, cu sediul principal in Seattle, Washington. Starbucks opereaza peste 17.000 de cafenele prezente in 51 de tari din intreaga lume, din care 11.000 in Statele Unite, mai mult de 1.000 in Canada si aproape 700 in Marea Britanie.
Starbucks comercializeaza o varietate de tipuri de cafea, ceai, diverse bauturi calde si reci, dar si salate, sandvisuri si produse de patiserie. Prin divizia Starbucks Entertainment si Hear Music, compania comercializeaza totodata carti, muzica si filme. Multe dintre produsele companiei sunt sezoniere sau specifice localitatii in care este amplasata cafeneaua. Mai mult, inghetata si cafeaua marca Starbucks pot fi cumparate si din magazinele alimentare.
De la infiintarea brandului, sediul din Seattle a devenit un cuptor local de boabe de cafea si totodata un retailer, iar compania s-a extins rapid. In anii `90, Starbucks inaugura zilnic o cafenea, intr-un ritm care a continuat pana prin anii 2000.
Primul magazin deschis in afara Statelor Unite (inaugurat prin anii `90) a dus la dezvoltarea lantului de cafenele, astfel incat, astazi, acestea reprezinta o treime din magazinele Starbucks. Managerii companiei planificasera inaugurarea unei retele de 900 de cafenele noi in afara Statelor Unite pentru 2009, dar instalarea crizei financiare a dus la o serie de probleme legate de costuri in cateva sute de cafenele ale lantului.
Astazi, Starbucks are venituri anuale de peste 10 miliarde de dolari si aproximativ 150.000 de angajati.
Starbucks a fost de-a lungul timpului tinta a numeroase proteste pe probleme de politici comerciale, relatii de munca, impactul asupra mediului, opinii politice si practici neloiale.
Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS