Romania, sub Botswana si Gabon, intr-un top al prosperitatii. Care sunt cele mai bogate tari din lume si cum au fost afectate de criza
Desi de mai bine de doi ani, aproape intreaga lume trece printr-o criza financiara fara precedent, au existat si state care nu au cunoscut scaderea economica. Potrivit unei analize realizate de Global Finance, care ia in considerare Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, cele mai bogate tari ale lumii sunt Qatar, Luxemburg si Norvegia, state in care indicatorul a crescut fata de 2008 ori s-a redus nesemnificativ.
Romania se afla pe locul 68, din 182 de tari analizate, cu un PIB per capita de 12.131 de dolari, peste Bulgaria, dar sub tari ca Botswana, Guinea Ecuatoriala sau Gabon.
Potrivit analizei, Qatarul este tara cea mai bogata din lume si care nu a cunoscut criza economica. Astfel, daca in 2008, PIB-ul pe cap de locuitor era de peste 84.000 de dolari, doi ani mai tarziu, indicatorul a crescut la peste 90.000 de dolari.
Urmatoarele tari din top in ceea ce priveste bunastarea locuitorilor sunt doua state europene, Luxemburg si Norvegia, in care PIB-ul a scazut nesemnificativ in comparatie cu anul dinaintea crizei.
Luxemburgul avea, in 2010, un PIB per capita de peste 79.400 de dolari, iar Norvegia, aproape 53.000 de dolari pe cap de locuitor.
Singapore, stat aflat pe locul al patrulea in clasament, a cunoscut, de asemenea, o crestere a PIB-ului in anii crizei, indicatorul majorandu-se de la aproape 52.000 de dolari, in 2008, la 53.000 de dolari, in 2010.
Locul al cincilea este ocupat de Brunei, unde PIB-ul pe cap de locuitor in 2010 era de 48.700 de dolari, in scadere cu 1.000 de dolari fata de 2008.
SUA situeaza pe pozitia a sasea, PIB-ul pe cap de locuitor ajungand in 2010 la 47.702 dolari, in usoara crestere fata de 2008.
Romania, peste Bulgaria, dar sub Botswana, Gabon si Guinea
Romania se afla pe locul 68 in top, cu un PIB per capita de 12.131 de dolari, in 2010, in scadere de la 12.638, in 2008. Bulgarii ne urmeaza indeaproape, pe locul 69, cu un PIB de 12.067 in 2010, in usoara scadere fata de 2008.
Romania se afla, insa, sub Botswana, care avea, in 2010, un PIB pe cap de locuitor de 14.784 de dolari si care n-a cunoscut criza, sau Gabon, tara cu un PIB de aproape 15.000 de dolari per capita.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS