Pretentiile opozitiei la dezbaterile bugetului de stat ar saraci si cea mai bogata tara din lume VIDEO
Cel putin asta cred cei din arcul puterii. Sigur este ca, in 20% din cele peste 8.000 de amendamente depuse cer aproximativ 150 de milioane de lei doar pentru construirea de biserici. Alte sute de amendamente sunt pentru camine culturale si spatii verzi, la tara.
Probabil cuprinsi deja de emotie in preajma nasterii domnului parlamentarii au scris peste 1.600 de amendamente, prin care solicita bani strict pentru ctitorirea de noi lacase de cult.
"Cei mai insistenti la ora actuala sunt preotii", spune Cosmin Nicula, senator PSD, care a depus 300 de amendamente.
"Va pot duce in judetul Dolj. De la 1821, de la Revolutia lui Tudor Vladimirescu, sfintii sunt impuscati, iar babele au scos ochii sfintilor pentru ca o legenda locala spune ca poti sa faci vraji cu vopseaua din ochii sfintilor. Cat sunt eu de inalt, nu am reusit sa duc un ban intr-acolo", spune Petre Petrescu, deputat PSD.
"Pana la urma, credinta e in noi, in sufletul nostru", afirma Alexandru Cordos, senator PSD. Si acolo va si ramane, deocamdata pentru ca Executivul nu dispune de resurse nici pentru biserici, nici pentru reabilitarea unor camine culturale.
"Am vazut foarte multe solicitari de parcuri la tara. Acest parc, care e in comuna Vedea, nu e un parc, e o amenajare", declara Cezar Magurean, senator UNPR.
Aceste pretentii au fost sustinute in comisii, macar de dragul conversatiei. Iar tonul a fost pe alocuri injurios: "Oricum sunt mai frumos si mai destept decat tine, deci intrerup sedinta. Cand o sa arati ca esti mai destept, cand o sa ajungi presedinte...esti nulitate, esti...", i-a spus Vasile Bleotu, deputat PSD, Luciei Varga, presedintele comisiei UNPR.
De fata la discutii, ministrul Finantelor le-a transmis alesilor ca situatia economica nu este tocmai roz. Intr-un fond constituit special, ministerul a strans bani din care sa acopere deficitul bugetar timp de patru luni, fara a contracta imprumuturi in orice conditii. "E vorba de o masura de prudenta care ne asigura liniste chiar daca lucrurile se inrautatesc pe piata financiara", a declarat Gheorghe Ialomiteanu, ministrul Finantelor.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS