Si asta pentru ca Libia este tara africana cu cele mai mari rezerve de gaze naturale si petrol. Cu alte cuvinte, asteptati-va ca, in curand, sa vedeti alte scumpiri la pompa.
44 de miliarde de barili de petrol si o rezerva considerabila de gaze naturale. Iata miza economica a conflictului din Libia.
Franta si Italia, doua dintre tarile care si-au trimis avioanele in Libia, depind cel mai tare de bogatiile lui Ghadaffi. 30% din petrolul exportat de libieni ajunge in Peninsula. In plus, Libia si Italia sunt legate si printr-o conducta de peste 500 de kilometri pentru gaze naturale.
Cum era de asteptat, petrolul s-a scumpit luni cu 2% din cauza tenisiunilor din zona. Socul ar fi fost si mai mare daca Arabia Saudita nu ar fi crescut productia. Soferii romani sufera si ei, fara vina. Pretul la pompa creste ori de cate ori se schimba cotatiile internationale si ar putea depasi 6 lei pe litru.
In plus, autoritatile de la Bucuresti au de recuperat din Libia o datorie istorica de peste 47 de milioane de euro. Companiile romanesti au exportat anul trecut in Libia bunuri de peste 45 de milioane de euro. Vorbim in special despre cereale, animale, componente industriale, zahar si fier.
Si fermierii spun ca stoparea exportului de oi catre Libia le va produce pierderi de peste 30 de milioane de euro.
Ce se intampla cu pretul benzinei?
Deocamdata, nu sunt informatii ca ar urma o scumpire, dar analistii cred ca este inevitabila.
Cum evolueaza pretul petrolului?
Contractele futures cu titei Brent au urcat puternic in prima parte a sedintei de tranzactionare de luni, dupa ce fortele coalitiei internationale au atacat pozitii ale regimului de la Tripoli intr-o operatiune mandatata de Organizatia Natiunilor Unite, menita sa-l determine pe liderul Muammar Gaddafi sa inceteze ofensiva militara impotriva rebelilor si violentele contra populatiei civile.
La ora 6:08 GMT, barilul de petrol Brent se tranzactiona la 115,69 dolari, in urcare cu 1,5%, in timp ce contractul de referinta pe piata americana era in urcare cu 1,85%, la 102,94 dolari pe baril.
Piata petrolului continua sa fie influentata de tensiunile sociale din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, indeosebi din Siria si Yemen. Preturile sunt insa sustinute de o posibila crestere puternica a cererii din partea Japoniei, care trebuie sa acopere golul lasat pe piata energiei de criza centralelor nucleare.
Preturile au urcat cu peste 20% in acest trimestru, iar problemele din Orientul Mijlociu si Africa de Nord vor mentine acest trend in viitorul apropiat. Cresterea preturilor la energie ar putea afecta cresterea economica globala, inflatia si dobanzile, in special pe pietele emergente.
Bursele asiatice au crescut luni datorita ordinelor de cumparare pe actiunile care s-au depreciat puternic saptamana trecuta, iar yenul japonez s-a stabilizat. Traderii se intreaba daca G7 va lua noi masuri pentru deprecierea monedei nipone, dupa prima interventie de acest fel a grupului din ultimul deceniu.
Indicele MSCI al burselor asiatice din afara Japoniei a urcat luni cu circa 1%, in timp ce pietele nipone au fost inchise cu ocazia unei sarbatori publice.
Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a cazut saptamana trecuta cu 10%, pe fondul crizei de la o centrala nucleara grav afectata de cutremurul din 11 martie si de valul tsunami care a urmat.