Economia vecinilor merge mai bine. Bulgaria ar putea reduce TVA de la 20% la 18%
Bulgaria ar putea reduce TVA de la 20% la 18%, in functie de evolutia situatiei bugetului, dupa ce in primele luni veniturile incasate au fost peste asteptari, a declarat ministrul de Finante, Simeon Djankov, citat de agentia locala Novinite.
Incasarile bugetare in primele luni ale anului au fost bune, cu 200 milioane de leva (circa 100 de milioane de euro) peste nivelul planificat, iar guvernul asteapta rezultatele executiei bugetare pentru urmatoarale cateva luni, a spus Djankov. O decizie asupra TVA ar putea fi luata cel mai devreme in mai.
Ministrul a afirmat ca doreste scaderea a TVA in doua etape, de la 20% la 19% intr-o prima faza si la 18% ulterior.
"Fiecare punct procentual de TVA este echivalent cu venituri de 700 de milioane de leva (circa 350 milioane de euro, n.r.), astfel ca o reducere la 19% ar insemna venituri mai mici cu 700 de milioane de leva la buget. Cererea de consum este in crestere usoara, astfel ca ne asteptam la incasari suplimentare de 150-200 milioane de leva. Discutam de 500 de milioane de leva care nu vor mai intra in buget, dar ar fi benefic pentru consumatori", a spus oficialul bulgar, citat de Mediafax.
Djankov a declarat ca nu sustine introducerea unor noi rate de TVA preferentiala pentru anumite catgorii de produse. Bulgaria are deja TVA sub cota generala in turism.
Citeste si:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS