Varoufakis ar putea fi acuzat oficial de inalta tradare. Cum explica fostul ministru de finante "Planul B" de "salvare" a Greciei
Curtea Suprema de Justitie a Greciei a trimis parlamentului de la Atena o plangere formulata impotriva fostului ministru de finante Yanis Varoufakis de liderul unui partid neparlamentar, care considera ca acesta ar putea fi acuzat de "inalta tradare" pentru cum a procedat in timpul negocierilor cu creditorii internationali, transmite EFE.
Legislativul grec va trebui sa evalueze daca Varoufakis, in prezent deputat, a actionat in limitele atributiilor sale, iar daca se va considera ca exista motive suficiente pentru a-l investiga, atunci se va pune problema ridicarii imunitatii parlamentare.
Plangerea a fost formulata, inaintea revelatiilor despre un plan B intocmit de Varoufakis pentru revenirea la drahma, de un avocat, in acelasi timp primar al unui mic oras de coasta si liderul unui partid nereprezentat in parlament. In opinia sa, Varoufakis nu ar fi respectat mandatul pe care i l-a acordat poporul la alegeri, respectiv negocierea unui acord care sa scoata tara din recesiune.
U grup de cinci avocati va pregati o a doua plangere, legata direct de relatarile despre planul privind revenirea la drahma, ei invocand impotriva lui Varoufakis un posibil delict de divulgare a datelor personale.
La sfarsitul saptamanii trecute, Kathimerini a scris despre o discutie avuta de Varoufakis cu membrii mai multor fonduri de risc, in care fostul ministru ar fi detaliat un astfel de plan.
Varoufakis a vorbit despre obtinerea codurilor fiscale ale contribuabililor greci prin piratarea site-ului finantelor publice, astfel incat sa poata fi creat un sistem paralel de conturi pentru plati prin care contribuabilii ar fi efectuat ulterior tranzactii electronice.
Reactia lui Varaoufakis
Yanis Varoufakis a explicat in Financial Times ca Planul B, evocat de Kathimerini, a avut ca obiectiv salvarea economiei Greciei prin solutionarea deficientelor provocate de criza de lichiditati, transmite Agerpres.
"Troica creditorilor a impus restrictii teribile de suveranitate nationala ministrilor greci, care nu mai au acces in propriile ministere la departamente cheie pentru implementarea de politici inovatoare", scrie fostul ministru, mentionand ca masurile avute in vedere au vizat tocmai recuperarea acestei autoritati.
El considera acest fapt justificat din punctul de vedere al interesului public in contextul situatiei Greciei, al carei sistem bancar nu mai primea suficiente lichiditati de la BCE, de unde a rezultat necesitatea impunerii de restrictii pe miscarile de capital.
Yanis Varoufakis a detaliat planul avut in vedere in eventualitatea esecului total al negocierilor cu creditorii internationali, sustinand ca el s-a bazat pe ideea simpla a anularii multilaterale a arieratelor intre stat si sectorul privat, folosindu-se actuala platforma electronica de plati a finantelor publice.
Astfel, contribuabilii - persoane fizice sau juridice - si-ar fi putut crea conturi de rezerva ce ar fi fost creditate cu sumele ce le erau datorate de stat. Ulterior, aceiasi contribuabili ar fi putut sa transfere sume din aceste conturi ori catre stat - ca impozite - ori catre orice alt titular al unui cont de acest fel.
Intr-o a doua faza a dezvoltarii, sistemul urma sa fie accesibil si pe smartphone-uri. Astfel, economia greaca ar fi dobandit o libertate de miscare semnificativa in interiorul zonei euro, estimeaza Varoufakis.
In incheierea articolului, el critica functionarea uniunii monetare europene, apreciind ca "atunci cand o pierdere de suveranitate, ce rezulta din datoria publica nesustenabila, conduce la aplicarea unor politici neadecvate in tari aflate deja in dificultate, inseamna ca ceva este putred in regatul euro".
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS