UNTRR: Transportatorii din România pot recupera taxele de drum plătite în Germania, în perioada 2017-2020
Autostrada, camion, transport rutier
Companiile de transport rutier din România care au achitat taxe de drum în Germania, în perioada 2017-2020, pot recupera între 4% şi 7% din cuantumul acestora, informează Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-un comunicat.
Recuperarea taxelor este posibilă după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis, în 28 octombrie 2020, că modalitatea de calcul a taxelor de drum pentru camioane în Germania încalcă legislaţia europeană, iar statul german a încasat suplimentar şi nelegal de la transportatorii rutieri sume aferente taxării infrastructurii.
Astfel, la calcularea taxei de drum, Germania a luat în considerare costurile Poliţiei Rutiere, cu toate că acest lucru nu este permis în legislaţia europeană, iar în calculul taxei de drum ar fi trebuit inclus doar costul infrastructurii, potrivit organizaţiei transportatorilor.
În consecinţă, toate firmele care au plătit suplimentar taxele de drum au dreptul la o rambursare din partea statului german, iar în prezent nivelul rambursării se ridică la un procent de între 4% şi 7% din totalul taxelor achitate, conform comunicatului UNTRR.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România recomandă companiilor din România să se înregistreze pe platforma www.tollreclaim.com/ro/home-ro, pusă la dispoziţie de firma de avocatură Hausfeld din Germania şi de compania eClaim GmbH, în parteneriat cu UNTRR.
Termenul-limită de înscriere este 4 decembrie 2020, potrivit UNTRR.
Perioada de prescripţie pentru cererile de rambursare este de trei ani, se menţionează în comunicatul organizaţiei transportatorilor.
Practic, rambursările pentru perioada de dinainte de 2017 nu mai pot fi revendicate de către companii, cu excepţia cazului în care acestea au luat deja măsuri pentru a suspenda sau întrerupe limitarea într-o etapă anterioară.
"Pentru taxele de drum plătite în 2017, perioada de prescripţie va expira la 31 decembrie 2020, de aceea sunt recomandate acţiuni urgente pentru ca cererile din 2017 sa fie menţinute", conform comunicatului UNTRR.
După înregistrarea pe platforma www.tollreclaim.com/ro/home-ro, firmele vor primi un email de confirmare, urmând ca în perioada următoare să le fie trimise documentele pentru semnare. Astfel, vor trebui semnate şi încărcate pe platformă mandatul şi acordurile de finanţare, iar o procură trebuie semnată şi trimisă la Hausfeld prin poştă, se precizează în document.
După semnarea contractelor între compania de transport şi firma de avocatură Hausfeld, trebuie furnizate informaţii despre taxele de drum plătite, respectiv toate facturile lunare din 2017 până în 2020, potrivit UNTRR.
Compania eClaim GmbH va acoperi toate cheltuielile de judecată, precum şi onorariile Hausfeld, în schimbul unui comision în caz de succes, notează Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România. Există diferite valori ale comisionului de succes care depind de modul de soluţionare al cazului - dacă se ajunge la o înţelegere cu statul german înainte de a se întreprinde orice acţiune în justiţie, sau dacă trebuie să se desfăşoare proceduri unice sau sunt necesare procese individuale pentru fiecare companie, se menţionează în comunicatul UNTRR.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS