Tesla dă lovitura în Europa. Gigntul american cumpără compania germană ATW Automation, specializată în asamblarea de baterii
 
            Tesla
                        
            Tesla a convenit preluarea companiei germane ATW Automation, specializată în asamblarea de module şi pachete de baterii, a declarat o sursă apropiată tranzacţiei, citată de Reuters.        
        
		ATW, o filială a grupului canadian ATS Automation Tooling Systems, era în pragul lichidării din cauza scăderii comenzilor, a relatat presa germană în septembrie.
	
		Pe 25 septembrie, ATS a anunţat că anumite active ale uneia din diviziile sale din Germania vor fi vândute, iar angajaţii transferaţi la o terţă parte, dar nu a dezvăluit numele companiei, scrie News.ro.
	
		Vineri, ATS şi ATW nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
	
		Achiziţia a fost anunţată mai întâi de publicaţiile TheEuropean şi WirtschaftsKurier.
	
		ATW, situată în vestul Germaniei, are circa 120 de angajaţi şi a finalizat peste 20 de linii de producţie de baterii pentru producători internaţionali de automobile, potrivit site-ului companiei.
	
		Tesla intenţionează să crească semnificativ producţia de baterii în următorii ani, iar în timpul unui eveniment organizat recent a prezentat inovaţii despre care afirmă că vor reduce semnificativ costul pachetelor de baterii, în următorii trei ani.
	
		În prezent, compania construieşte o a treia unitate de producţie a automobilelor, în apropiere de Berlin, care include şi o fabrică de baterii.
	
		Totodată, Tesla intenţionează să înceapă anul viitor construcţia unei noi fabrici de vehicule, în Texas. Între proiectele viitoare ale Tesla se află producerea camionetei Cybertruck şi a camionului Semi, care au nevoie de baterii cu capacitate mai mare.
	
		
		Vânzările Tesla au depăşit estimările în trimestrul trei din 2020
	Livrările Tesla în trimestrul trei din 2020 au depăşit estimările analiştilor de pe Wall Street, datorită cererii mai ridicate pentru sedanul Model 3, şi a redresării cererii pe plan global pentru modelele companiei, transmite Reuters.
	Compania a anunțat că în perioada iulie-septembrie 2020 a vândut 139.300 de SUV-uri şi sedanuri, un avans de 44% faţă de perioada similară din 2019, când a livrat 97.000 de unităţi.
	Conform datelor Refinitiv, analiştii se aşteptau ca producătorul american de vehicule electrice să vândă 134.720 de unităţi.
	În primele nouă luni din acest an Tesla a livrat 318.000 vehicule, în timp ce ţinta companiei este de o jumătate de milion de livrări în 2020, potrivit Agerpres.
	Tesla ar putea raporta al cincilea trimestru profitabil consecutiv, când va anunţa rezultatele financiare din trimestrul trei din 2020, luna aceasta.
	Evoluţia Tesla în timpul pandemiei de coronavirus (Covid-19) a fost mai bună decât a majorităţii producătorilor auto. În trimestrul doi din 2020 vânzările pe plan global au urcat cu 2,5%, la 90.650 vehicule, comparativ cu primele trei luni din acest an, chiar dacă a trebui să-şi închidă timp de aproape două luni singura fabrică de asamblare din SUA, din Fremont, California.
	În perioada aprilie-iunie 2020, Tesla a raportat un surprinzător profit net, de 104 milioane de dolari.
	În predeschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei de la New York acţiunile Tesla Inc au scăzut cu 5,7%. Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de vineri în scădere, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că a fost testat pozitiv cu Covid-19, cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.
                Mai multe despre:
                #Tesla#Elon Musk            
        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        		        
     stirileprotv.ro
					stirileprotv.ro VOYO
 VOYO

 RON
  RON RON
  RON RON
  RON RON
  RON (P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
             ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”             România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
             Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
             Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
             Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa             (P) De ce aleg românii să joace la pariuri
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
             (P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
             Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
             Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate             Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing             Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
 Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături             Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                             UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                             Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS
 RSS