SUV-ul, cea mai noua moda in materie de masini. Standurile salonului auto de la Beijing, invadate de modele de teren
Standurile salonului auto de la Beijing au fost invadate de SUV-uri, cumparatorii chinezi fiind cuprinsi de moda masinilor de teren, deja foarte populare in Statele Unite si Europa, in detrimentul traditionalelor berline, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
Lista marcilor care expun SUV-uri la editia din acest an a salonului de la Beijing include Audi, Mercedes, Ford, Citroën, Peugeot, Geely, Volvo si Lexus.
Anul trecut, segmentul SUV-urilor a inregistrat in China o crestere de aproape 50%, la 2,99 de milioane de vehicule vandute, dintr-un total de 22 de milioane de vehicule comercializate, avansul fiind cu mult peste cel al pietei.
"Este elementul cel mai surprinzator in evolutia pietei chineze", considera James Wu, analist la compania de consultanta EY.
Intre castigatorii acestei noi mode se afla grupul american Ford, intrat pe piata chineza mai tarziu decat General Motors.
Vanzarile modelului Kuga al Ford, produs in China, au crescut puternic, ca si cele ale companiei suedeze Volvo, divizie a grupului chinez Geely. Un alt model foarte apreciat in China este Q5, al companiei germane Audi.
Intre noii intrati pe piata din China se afla modelul de dimensiuni mai mici Peugeot 2008 al PSA Peugeot Citroen, cu o versiune usor diferita de cea destinata Europei, dar si automobilul mai luxos DS6 WR.
Mercedes-Benz spera la randul sau sa atraga cumparatori de la BMW cu o versiune coupe a SUV-ului ML. BMW are deja succes pew piata chineza cu modelul X6.
Directorul general al Volvo, Haakan Samuelsson, a explicat succesul SUV-urilor in China prin interesul cumparatorilor pentru pozitia inalta a masinii si impresia de siguranta in circulatie pe care o confera.
Pe acelasi subiect: