Se naște Stellantis, al patrulea gigant auto mondial. Acţionarii grupului francez PSA au dat undă verde fuziunii cu Fiat Chrysler Automobiles
Principalii acţionari ai grupului francez PSA au dat luni undă verde fuziunii cu producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA), o tranzacţie de 38 miliarde de dolari, transmite Reuters.
La întâlnirea specială a acţionarilor, acordul prin care se va forma Stellantis, al patrulea producător auto global, după Volkswagen, Toyota şi alianţa Renault Nissan Mitsubishi, a fost sprijinit cu peste 99% din voturile exprimate de investori.
Principalii acţionari ai PSA sunt familia Peugeot, Guvernul francez şi compania chineză Dongfeng, potrivit Agerpres.
"Suntem pregătiţi pentru această fuziune", a afirmat directorul general al PSA, Carlos Tavares, care va fi la conducerea Stellantis, o companie cu 14 branduri, de la Fiat, Jeep, Dodge, Ram şi Maserati, la Peugeot, Citroen, Opel şi DS.
Obiectivul Stellantis îl reprezintă reducerea costurilor cu cinci miliarde de euro (şase miliarde de dolari) pe an fără închiderea fabricilor, iar producătorii auto s-au angajat să îndeplinească dubla provocare cu care se confruntă industria: finanţarea vehiculelor prietenoase cu mediul şi pandemia de coronavirus (Covid-19).
FCA şi PSA speră să finalizeze fuziunea în primul trimestru din 2021.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS