Reuters: Ambiţia necontrolată a Tesla îi va secătui finanţele
Tesla
Tesla ar putea fi nevoită să ceară creditorilor şi acţionarilor mai mult capital, pentru finanţarea dezvoltării camionului semielectric şi a noului model roadster, ambele prezentate joi, precum şi pentru creşterea producţiei automobilului electric de serie Model 3, potrivit analiştilor intervievaţi de Reuters, scrie News.ro.
Directorul general al Tesla, Elon Musk, a surprins joi audienţa, la evenimentul de lansare a camionului Semi, prezentând un prototip pentru noua generaţie a Tesla Roadster. Musk a promis că Roadster va fi cel mai rapid automobil de serie disponibil. Primele 1.000 de astfel de automobile vor costa 250.000 de dolari fiecare, vor fi plătite în avans, iar preţurile automobilelor produse ulterior vor porni de la 200.000 de dolari.
Banii încasaţi în avans de la clienţi vor aduce Tesla 250.000 de milioane de dolari, pentru un automobil care va intra probabil în producţie în 2020.
Musk nu a precizat cum va genera Tesla fonduri suplimentare pentru camionul Semi şi Roadster şi cum va depăşi problemele de producţie care au întârziat fabricarea automobilului de serie Model 3.
Tesla a cheltuit în trimestrul al treilea 1,1 miliarde de dolari pentru divizia auto şi anticipează cheltuieli de 1 miliard de dolari în trimestrul actual. La 30 septembrie, compania avea rezerve de numerar şi echivalente de 3,5 miliarde de dolari.
În ritmul actual al cheltuielilor, rezervele Testa vor scădea la aproximativ 1 miliard de dolari până la sfârşitul primului trinmestru.
”În esenţă, ce s-a întâmplat la evenimentul de joi se adaugă la lista de cumpărături a lui Musk, într-o perioadă în care compania are dificultăţi să producă vehiculul său de bază, Model 3”, a spus Jeffrey Osborne, analist la firma Cowen.
Tesla a amânat cu trei luni termenul la care Testla ar fi trebuit să ajungă la un volum de producţie de serie pentru sedanul Model 3, considerat esenţial pentru viitorul pe termen lung al companiei, din cauza problemelor din procesul de fabricaţie.
Pentru următorii câţiva ani, cheltuielile de capital ale Tesla vor fi de peste 15-20 de miliarde de dolari, a arătat Osborne.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS