Renault vrea să cumpere în totalitate grupului rus Avtovaz, producătorul automobilelor Lada
Renault
Grupul auto francez Renault a anunţat joi că Alliance Rostec Auto B.V. , un joint venture deţinut în proporţie de 61,1% de constructorul francez, a depus dosarul pentru o ofertă publică de preluare a titlurilor deţinute de acţionarii minoritari ai grupului rus Avtovaz, producătorul automobilelor Lada.
Această ofertă vine în urma recapitalizării Avtovaz, operaţiune finalizată luna trecută, la finalul căreia participaţia Rostec Auto a urcat de la 64,6% până la 83,5%, screi Agerpres.
Într-un comunicat de presă difuzat joi, Renault a precizat că, în conformitate cu legislaţia rusească, în momentul în care un acţionar depăşeşte pragul de 75% din capitalul unei societăţi este obligat să lanseze o ofertă publică de preluare a titlurilor deţinute de acţionarilor minoritari.
"Detaliile ofertei obligatorii vor fi făcute publice după ce vor fi validate de Banca Centrală a Rusiei", a precizat Renault într-un comunicat.
În luna aprilie a acestui an, Renault şi alţi acţionari ai Avtovaz au injectat peste un miliard de euro în cel mai mare producător auto din Rusia, pentru a întări situaţia financiară şi a profita de redresarea pieţei auto ruse. Operaţiunea, care a implicat în mare măsură conversia datoriei în acţiuni, a totalizat 107 miliarde de ruble (1,3 miliarde de euro). În urma conversiei, participaţia societăţii mixte Alliance Rostec Auto B.V. la Avtovaz a ajuns la 83,5%.
Avtovaz a fost afectată în ultimii ani de declinul pieţei auto ruse şi a încercat să contracareze aceste evoluţii prin scăderea costurilor şi lansarea de noi modele.
Nicolas Maure a fost numit în 2016 director general la Avtovaz, victimă a recesiunii din Rusia, care a afectat vânzările auto. Până în 2016, Maure a fost directorul general al Groupe Renault România şi director general al Automobile Dacia, având astfel experienţa de a lucra într-un fost stat comunist şi de a trata cu sindicatele.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS