Regiunea din Europa care devine “verde”. Grupul de țări care a anunțat că renunță la mașinile pe benzină și motorină
Energie verde, autostrada
Suedia spune “la revedere” motoarelor cu combustie internă, alăturându-se astfel altor țări precum Danemarca și Norvegia care intenționează să facă același lucru.
Țara scandinavă vrea ca, până în 2030, să înlocuiască toate mașinile pe benzină și motorină cu mașini electrice, a anunțat premierul Stefan Löfven.
Scandinavia este regiunea din Europa care are cele mai ambițioase planuri în acest sens. Norvegia a anunțat că va elimina mașinile pe benzină și motorină până în 2025, în timp ce Danemarca țintește același an ca și Suedia, adică 2030.
Lucrurile au început deja să se miște, pentru a transforma zona scandinavă într-o regiune “verde”, cât mai puțin poluată.
Aproape o treime dintre maşinile noi vândute anul trecut în Norvegia au fost vehicule pur electrice, un nou nivel record, în condiţiile în care statul nordic se pregăteşte să renunţe la vânzarea maşinilor pe benzină şi motorină în următorii șase ani.
Pentru reducerea poluării şi a emisiilor de carbon, Norvegia a introdus scutiri masive de taxe, iar utilizarea staţiilor de încărcare şi parcările din centrul oraşelor sunt gratuite, în timp ce liniile pentru autobuze pot fi folosite de maşinile electrice. Consecința a fost că maşinile electrice au reprezentat anul trecut 31,2% din totalul înmatriculărilor noi, de la 20,8% în 2017, şi doar 5,5% în 2013.
Tot mai multe state europene, între care Germania, Franțași Italia, au anunțat că vor să elimine mașinile pe benzină și motorină, fie prin subvenții oferite pentru achiziționearea de mașini electrice, fie prin interzicerea lor în marile orașe.
Decizia eliminării mașinilor dotate cu motoare cu combustie internă vine după scandalul gigant al manipulării emisiilor poluante, izbucnit la Volkswagen, dar care s-a întins și la alți producători auto. În acest context, autoritățile europene au introdus condiții mult mai stricte pentru eliminarea plouării, măsuri care fac foarte costisitoare producția de mașini tradiționale.
Astfel, Parlamentul European a introdus o serie de reglementări dure în ceea ce privește motoarele diesel, cu scopul de a preveni repetarea unui scandal al emisiilor poluante similar celui de la Volkswagen. În aceste condiții, comisarul european pentru Industrie, Elzbieta Bienkowska, a declarat că motoarele diesel vor dispărea de pe piață mult mai repede decât era de așteptat.
Europarlamentarii au votat în majoritate în favoarea proiectului, care va întări supervizarea UE și care va permite Bruxellesului să aplice amenzi de până la 30.000 de euro pentru fiecare vehicul care nu îndeplinește standardele impuse de lege.
Potrivit noii legi, producătorii de mașini nu vor mai putea să plătească direct agențiile de testare, care își vor păstra astfel integritatea. Statele membre vor trebui să finanțeze centre de testare a emisiilor poluante, care vor fi independente și care vor certifica emisiile pentru producătorii auto.
Totodată, autoritățile de la Bruxelles primesc mai multă putere în ceea ce privește verificarea mașinilor și aplicarea de amenzi, în timp ce autoritățile naționale vor putea să verifice fiecare decizie. Amenzile aplicate de autoritățile de reglementare din UE vor fi folosite pentru a-i despăgubi pe proprietarii de mașini și pentru protecția mediului.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS