Porsche recheama de pe piata cele mai noi modele 911 GT3, dupa ce doua au luat foc
Porsche recheama de pe piata toate automobilele sport 911 GT3 din ultimul model lansat, si recomanda proprietarilor sa nu foloseasca vehiculele, dupa ce doua dintre acestea au luat foc din cauza unor defectiuni la motoare, transmite Bloomberg.
Rechemarea afecteaza toate cele 785 de vehicule Porsche 911 GT3, a anuntat compania germana, potrivit Mediafax. Pretul versiunii GT3 a automobilelor 911 porneste de la 137.303 euro.
"Nu au avut loc accidente sau raniri. Analizele interne ale motivelor care au dus la defectarea motoarelor nu sunt finalizate. Cele doua incendii au avut loc in Europa", se arata intr-un comunicat al prupului Volkswagen, proprietarul Porsche.
Campaniile de rechemari efectuate in ultimele luni de producatorii auto VW, Chrysler Group si Toyota Motor scot in evidenta problemele provocate de adaugarea unor tehnologii tot mai sofisticare la noile modele.
Incidentele in care au fost implicate automobilele GT3 au avut loc in Elvetia si Italia, potrivit revistei germane Autobild.
"Rechemarea nu este o veste buna, in special pentru un vehicul premium", a declarat Frank Schwope, analist la NordLB in Hanovra.
Directorul general al Porsche, Matthias Mueller, a declarat in aceasta luna ca marca intentioneaza sa ajunga in 2015 la vanzari de peste 200.000 de vehicule, cu trei ani mai devreme decat intentiona initial.
In 2013, livrarile Porsche au urcat cu 15%, la un nivel record cde 162.145 de vehicule, datorita cererii pentru modelele Boxster si Cayman.
Mai multe despre:
#Porsche#rechemare masini
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS