Porsche, amendată cu peste jumătate de miliard de euro, la cinci ani de la izbucnirea celui mai mare scandal din istoria industriei auto
Porsche Cayenne
Un tribunal din Germania a amendat Porsche AG cu 535 de milioane de euro (599 milioane de dolari) pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile de supervizare în scandalul emisiilor (Dieselgate), transmite Reuters.
Porsche Automobil Holding SE este cel mai mare acţionar al grupului german Volkswagen.
Departamentul de dezvoltare al Porsche şi-a neglijat obligaţiile legale, ceea ce a dus în cele din urmă în Europa şi în alte regiuni la vânzarea de automobile diesel care nu îndeplineau reglementările privind emisiile, au anunţat procurorii din Stuttgart. Aceştia au adăugat că Porsche nu va face apel la această decizie.
Porsche a confirmat amenda şi a precizat că ancheta privind emisiile demarată de autorităţile germane a ajuns acum la final.
Anul trecut, tribunalul a cerut Porsche să plătească acţionarilor pagube de 47 de milioane de euro pentru rolul său în scandalul emisiilor. Porsche şi-a încălcat obligaţia de a dezvălui public informaţii care aveau potenţialul de a influenţa preţul acţiunilor producătorului auto.
Porsche a dat prea târziu publicităţii informaţiile privind softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, astfel că investitorii nu au putut reacţiona la timp, a apreciat tribunalul.
Procurorii susţin că acţionarii Porsche ar fi trebuit informaţi în legătură cu neregularităţile de la Volkswagen chiar din 2014, presupunând că directorii ştiau deja de falsificarea emisiilor.
Investitorii au pierdut milioane de euro în septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a costat Volkswagen peste 27 de miliarde de euro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS