Percheziţii la birourile Fiat şi Iveco din mai multe state europene, privind suspiciuni legate de manipularea emisiilor poluante
Fabrica Fiat
Mai multe percheziţii coordonate au fost efectuate de autorităţile germane, italiene şi elveţiene la constructorii auto Fiat şi Iveco, cu privire la suspiciunile legate de manipularea emisiilor poluante ale motoarelor diesel care echipează vehiculele Fiat, Alfa Romeo, Jeep şi Iveco, a anunțat Parchetul din Frankfurt.
La rândul său, constructorul auto italo-american Fiat Chrysler (FCA) a confirmat că unele dintre birourile sale din Europa au fost percheziţionate în cadrul unei anchete demarate de magistraţii germani.
"Anchetatorii din Germania, Italia şi Elveţia au percheziţionat zece facilităţi industriale pentru a obţine probe privind existenţa unui dispozitiv de manipulare a motoarelor diesel de către cele două companii", au indicat autorităţile germane, potrivit Agerpres.
Ancheta, coordonată de unitatea de cooperare judiciară a Uniunii Europene, Eurojust, se concentrează pe nouă persoane care sunt rezidente în Italia şi pe activităţile lor între 2014 şi 2019, a precizat Parchetul din Frankfurt.
Sunt vizate dispozitive potenţial frauduloase care au fost identificate în două motoare diesel, 1,3 litri Multijet şi 1,6 litri Multijet, care echipează vehiculele mărcilor Alfa Romeo, Fiat şi Jeep, aparţinând grupului Fiat Chrysler, şi Iveco, aflat în proprietatea grupului italian CNH Industrial.
Aceste dispozitive ar permite modificarea nivelului emisiilor poluante în momentul testelor de omologare din laborator, în ideea de a le reduce semnificativ comparativ cu nivelul real al emisiilor măsurat în momentul în care autovehiculul rulează pe şosea.
Percheziţiile de miercuri se înscriu într-o vastă anchetă de manipulare a motoarelor diesel, dezvăluită în urmă cu cinci ani, care a afectat întreaga industrie auto germană precum şi marii jucători internaţionali din acest sector. Scandalul Dieselgate a costat Volkswagen peste 30 de miliarde de euro, cea mai mare parte în SUA.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS