Iohannis cere un calendar precis de aderare la zona euro. Cand ar putea adopta Romania moneda unica europeana
Presedintele Klaus Iohannis i-a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Victor Ponta si pe Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, pentru a discuta despre procesul aderarii Romaniei la zona euro, informeaza Administratia Prezidentiala.
“Avand in vedere complexitatea deosebita a procesului de aderare la zona euro, domnul Presedinte Klaus Iohannis a lansat consultari pe aceasta tema, astfel incat Romania sa fie cat mai bine pregatita, iar adoptarea euro sa fie in beneficiul tuturor cetatenilor”, potrivit unui comunicat.
Discutiile au avut in vedere sa identifice principalele etape si responsabilitati economice si institutionale ale procesului de trecere la euro, conform angajamentelor asumate de Guvern in cadrul Programul de Convergenta 2015-2018.
“In perioada urmatoare, Presedintele Romaniei va organiza consultari cu partidele politice, pentru identificarea unui consens politic national privind aderarea Romaniei la zona euro. Un asemenea consens va permite adoptarea unei strategii nationale de trecere la euro si a unui calendar riguros de masuri economice, monetare, legislative si institutionale, care sa asigure Romaniei un parcurs economic stabil si predictibil”, a mai informat Presidentia.
In cadrul discutiilor de joi, s-a decis infiintarea unui Comitet de Coordonare a procesului de adoptare a monedei comune, care sa asigure proiectarea, coordonarea si monitorizarea etapelor si responsabilitatilor implicate pentru atingerea acestui obiectiv.
Mugur Isarescu solicita seriozitate din partea actorilor implicati
Guvernul a stabilit anul 2019 ca tinta pentru aderarea la zona euro, dar atat guvernatorul BNR, cat si analisti economici sustin ca este un obiectiv ambitios.
Mugur Isarescu solicita seriozitate din partea Guvernului si a tuturor partilor implicate in procesul de adoptare a monedei unice europene, pentru ca, potrivit acestuia, se observa o tratare usuratica a unui proiect greu, care trebuie sa mobilizeze toata tara daca vrem sa faca bine.
"Vedem nevoia unei dezbateri publice pentru ca altfel observam un fel de deficit de analiza. Adica tratarea mai usuratica a acestei probleme. Nu este o problema usoara. Este un program de tara, greu, dificil, are "n" componente. Mesajul nostru este ca programul trebuie sa mobilizeze toata tara daca vrem sa ne faca bine. (...) Nu cred ca discutiile astea trebuie tinute in secret. Este vorba de o dezbatere publica. Am luat o decizie recenta ca in luna iulie sa discutam si problema aceasta", a declarat Isarescu, citat de Agerpres.
In opinia sa, primul pas in realizarea acestui obiectiv este seriozitatea. "Suntem seriosi cu proiectul asta, sau am terminat alte subiecte de disputa superficiala si hai sa mai cream unul: BNR zice intr-un fel si Guvernul in altul. Eu cred ca suntem pe aceeasi linie. Multe probleme sunt, insa, la nivelul Guvernului, care ar trebui sa treaca la capitolul prioritati foarte multe chestiuni pe care, probabil ca din considerente politice intene, nu le au acolo", a mai spus guvernatorul BNR.
Potrivit sefului BNR, in acest moment nu mai este vorba de o data tinta, ci de o foaie de parcurs detaliata, cu obiective foarte clar definite. "Nu cred intr-un interval tinta fara o foaie parcurs din momentul acesta. Nu este 2019, atunci care este (tinta - n.r.) daca nu ai foaie de parcurs? Mai dam cu banul si mai spun eu ca este 2021 sau 2022? In acest moment orice schimbare a tintei este neserioasa fara o foaie de parcurs", a intarit guvernatorul BNR.
Analisti: Nu mai devreme de 2020
"Anul 2019 era un obiectiv foarte ambitios, fara indoiala, el a fost insa un obiectiv pur si simplu lansat, dar fara a avea o agenda de parcurs. Ca sa fie fezabil acel 2019, trebuia sa venim urgent cu o agenda de reforme structurale pe care trebuie s-o implementam, care sa ne duca la o convergenta reala sanatoasa, sustenabila pe termen lung si sa ne mentinem in acelasi timp echilibrele macroeconomice, adica noi putem avea o convergenta reala, deci cu crestere economica mai mare decat anticipam printr-o stimulare fiscala, dar care daca produce dezechilibre, n-am facut nimic", declara recent Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal si economistul sef al Raiffeisen Bank.
Astfel, cresterea economica nu este de durata si se va corecta la un moment dat, Dumitru dand exemplul cresterilor de 7%-8% dinaintea crizei, urmate de necesitatea de a ajusta dezechilibrele create, ceea ce s-a tradus in "doi pasi inainte, trei pasi inapoi", situatie care nu este de dorit.
El a punctat ca 2019 era un termen extrem de ambitios, iar in cel mai fericit scenariu, in care politicile economice sunt coerente si exista o agenda de reforme strucurale care este si urmata, adoptarea euro s-ar putea realiza dupa 2020.
"Important ca orizontul de adoptare sa fie unul credibil si, mai mult decat atat, sa fie unul la care sa ne si ancoram, adica sa avem o ancorare adevarata a politicilor economice, in sensul in care sa avem o agenda foarte bine stabilita, sa stim foarte bine ce avem de facut, pentru ca altfel nu ramane decat un obiectiv, o dorinta care nu este ancorata in realitate", spune Dumitru.
Parerea lui privind termenul de aderare la zona euro este sustinuta si de analistul financiar Florin Citu, insa el atrage atentia ca Romania trebuie sa decida daca va realiza convergenta reala inainte de aderare, avand avantajul unei politici monetare foarte independente, sau in cadrul zonei euro, cand acest avantaj se pierde.
"Mai avem cativa ani pana la zona euro. Romania trebuie sa inteleaga ca nu poti sa scapi de reforma reala, convergenta reala trebuie facuta. Trebuie sa decizi daca o faci in afara zonei euro, cand ai o politica monetara foarte independenta, sau in interiorul zonei euro, cand nu mai ai o politica monetara independenta, aici trebuie sa ducem discutia in spatiul public", apreciaza Citu.
El a precizat ulterior ca Romania ar putea adopta euro cel mai devreme dupa 2020.
La randul sau, economistul sef al BCR, Radu Craciun, spune ca odata cu accesul in zona euro Romania va fi fortata sa convearga cu aceasta si va beneficia, de fapt, de pe urma acestui lucru, dand exemplul integrarii in UE pe un principiu similar.
"Dar o integrare monetara pripita, asa cum a dovedit-o crearea zonei euro, fara niste minime fundamente economice de competitivitate, politice duce intr-o infundatura. Din punctul nostru de vedere, cred ca ar trebui sa fim foarte atenti ce ne dorim, pentru ca s-ar putea sa se intample", a mentionat Craciun.
Dumitru apreciaza ca Romania nu are decat o singura varianta, aceea de a respecta regulile, insa totodata acestea trebuie bine gandite, iar toti factorii din Romania implicati trebuie sa inteleaga ce inseamna acele reguli pentru tara si economie.
Mai multe despre:
#aderare zona euro#Klaus Iohannis
Pe acelasi subiect: