Industria auto isi da intalnire la Salonul de la Frankfurt pe fondul incetinirii vanzarilor in China. Peste 200 de premiere mondiale. Care vor fi "vedetele"
Automobilele ecologice si tehnologiile futuriste vor incanta vizitatorii Salonului auto IAA de la Frankfurt, care incepe saptamana aceasta pe fondul incetinirii vanzarilor de automobile in China, cea mai mare piata auto din lume, transmite AFP.
Sute de mii de persoane sunt asteptate intre 19-27 septembrie la evenimentul din capitala financiara a Germaniei, in alternanta cu Salonul Auto de la Paris.
Organizatorii IAA, Asociatia producatorilor germani de automobile (VDA), promit 210 premiere mondiale, prezentate de aproape 1.100 expozanti veniti din 38 de tari, pe o suprafata de 230.000 metri patrati.
Pe segmentul automobilelor de clasa medie, vor concura modelele Volkswagen Golf, Renault Megane 4 si Opel Astra 5. In plus, Renault isi va prezenta versiunea break a noii sale berline Talisman, in timp ce Audi va dezvalui o noua versiune a berlinei A4.
Cu toate acestea, modelele 4x4 urbane vor fi vedetele de la Frankfurt, fie ca este vorba de unele mai accesibile precum Volkswagen Tiguan si Ford Edge sau unele de lux precum Jaguar F-Pace sau Bentley Bentayga.
Vor fi prezentate si autovehicule ecologice, precum cea de-a patra generatie a modelului hybrid Prius de la Toyota, in timp ce BMW va prezenta o serie de modele care combina atat un motor pe benzina cat si unul electric.
Un alt punct de atractie, noile tehnologii precum automobilele autonome, sustine Elmar Kades de la firma de consultanta AlixPartners.
Pentru prima data, Salonul de la Frankfurt va aloca o suprafata de 30.000 metri patrati pentru noile forme de mobilitate de la automobilele conectate la autovehiculele care se conduc singure.
In 2013, la editia precedenta, piata auto europeana atingea punctul de jos, dupa cinci ani de criza in care vanzarile anuale de autoturisme au scazut de la 16 pana la 12 milioane unitati. Constructorii auto au reactionat prin restructurarea operatiunilor si mutarea productiei din Europa Occidentala spre pietele emergente.
Dupa acesti ani sumbri, 2015 pare a fi unul de revenire a cererii, cu o crestere de 8,2% a inmatricularilor in S1.
ACEA mizeaza pe o crestere de aproximativ 5% pentru intregul an.
In schimb, piata auto chineza, care dupa mai multi ani de cresteri de doua cifre a devenit cea mai mare din lume, inregistreaza acum o incetinire semnificativa, fiind prognozata o crestere de doar 3% si chiar una de 1,4% potrivit firmei de consultanta IHS.