Ford ar putea construi automobile electrice în Germania după 2023, când este programată stoparea producției pentru Fiesta
Ford
Constructorul auto american Ford ar putea produce automobile electrice în Germania după anul 2023, când este programat să se încheie ciclul de viaţă al modelului Ford Fiesta, a declarat directorul pentru operaţiunile Ford din Germania, Gunnar Herrmann, informează Reuters, preluată de Agerpres.
"Pur ipotetic, 2023 ar fi un moment bun pentru tranziţie", a afirmat Herrmann, într-un interviu publicat marţi în cotidianul financiar german Handelsblatt.
Gunnar Herrmann a apreciat că ar fi nevoie de aproximativ 15 luni pentru a reutila uzina Ford de la Koln, dar a adăugat că aceste investiţii nu s-ar justifica dacă vânzările de automobile electrice se vor ridica la doar 30.000 - 40.000 de unităţi pe an.
"Ar fi posibil dacă cifrele de vânzări ar creşte semnificativ. Din păcate, în prezent, automobilele electrice nu sunt foarte profitabile", a spus Gunnar Herrmann.
Aceste declaraţii sunt similare cu cele făcute săptămâna trecută de directorul general de la constructorul auto german BMW, care a spus că firma nu va produce automobile electrice în sistem de masă până în 2020, deoarece actuala tehnologie nu este suficient de profitabilă pentru a permite majorarea volumului producţiei.
Ford, al doilea mare producător auto american, intenţionează să investească cinci miliarde de dolari în autovehicule electrice şi să lanseze cel puţin 13 modele electrice sau hibride la nivel mondial în următorii cinci ani. De asemenea, Ford şi-a propus să producă primul său vehicul complet electric în Europa în anul 2020.
Gunnar Herrmann a sugerat că landul german Renania de Nord-Westphalia, unde se află şi uzina Ford din Koln, ar putea oferi subvenţii în ideea de a sprijini tranziţia la autovehiculele electrice.
"Statul ar putea să contribuie la această tranziţie structurală, la fel ca şi Guvernul federal", a spus Gunnar Herrmann.
Noul Guvern de coaliţie de la Berlin intenţionează să reducă povara fiscală pentru proprietarii de automobile electrice, să ofere cel puţin 100.000 de noi staţii de încărcare la nivel naţional şi să subvenţioneze serviciile de car-sharing pentru a susţine tranziţia spre un model de transport mai ecologic.
Ford este prezent şi pe piaţa din România, la Cariova. În 2017, Ford România a renunţat la producţia monovolumului B-Max şi a demarat producţia SUV-ului EcoSport.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS