Airbag pentru pietoni, "realitate augmentata" sau un sistem prin care masinile comunica intre ele, cele mai noi tehnologii pentru evitarea accidentelor rutiere
Aproximativ 1,2 milioane de oameni mor anual in accidente rutiere la nivel mondial. Iar jumatate dintre ei sunt pietoni. Ca sa evite aceste tragedii, constructorii auto au scos pe piata noi sisteme de siguranta, cum ar fi airbag-ul pentru pietoni, parbrizul care ii permite soferului sa vada tot ce se intampla pe carosabil sau sistemul care face ca masina sa se conduca aproape singura.
Sistemul "pedestrian protection" a fost brevetat de Volvo, iar pretul unui asemenea automobil porneste de la 20.000 de euro.
In cazul in care aveti o viteza de pana in 50 de km/h, aceasta masina va va ajuta oricum sa nu loviti un pieton pentru ca pana in momentul impactului se va opri automat. Daca, insa, depasiti viteza regulamentara, atunci un sistem de protectie pentru pietoni va scoate automat un airbag pe parbriz, iar viata pietonului va fi salvata.
Mercedes propune o alta varianta de prevenire a accidentelor in care pot fi implicati pietoni. Pentru ca pe timp de noapte e cel mai greu sa observam obstacolele de pe carosabil, o camera termica instalata in grila radiatorului, va detecta caldura umana sau a unui animal si ne va avertiza din timp, pe bord, ca ne apropiem de el.
Constructorii auto se gandesc in egala masura la pietoni, dar si la soferi. Majoritatea marcilor de lux au implementat deja sistemele de reglare a vitezei, astfel incat masina sa se opreasca singura daca se apropie de un obstacol. Exista si automobilele care vireaza, partial, singure, cum e Audi.
La Mazda regasim, spre exemplu, sistemul care ne ajuta sa evitam accidentele, atunci cand vrem sa schimbam banda. Ford a brevetat tehnologia de comunicare intre masini, astfel incat masina pe care o conducem va copia ceea ce face masina din fata. Sistemul e extrem de util atunci cand cele din fata franeaza brusc.
Iar pentru cei carora li se pare dificil sa se uite pe bord la atentionari, exista "realitatea augmentata" - o grafica ce apare direct pe parbriz si ne anunta obstacolele. Toyota merge si mai departe - si cu o simpla atingere a geamului putem sa vedem marite obiectele de pe drum.
Cat de mult ii ajuta tehnologia pe constructorii auto vedeti sambata dimineata, la emisiunea "I likeIT".
Pe acelasi subiect: