A murit fostul director general al Fiat Chrysler, Sergio Marchionne. Italianul a salvat Fiat de la faliment și a supervizat fuziunea cu Chrysler
Sergio Marchionne, directorul general al Fiat-Chrysler
Fostul director general al Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, a decedat, a anunţat miercuri un reprezentant al familiei Agnelli, acţionarul majoritar al companiei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Sergio Marchionne, în vârstă de 66 de ani, a suferit complicaţii în urma operaţiei la umăr care a avut loc la un spital din Zurich. Aflat la conducerea producătorului auto italo-american din 2004, Marchionne a salvat Fiat de la faliment şi a supervizat fuziunea cu Chrysler.
"Din păcate, s-a întâmplat evenimentul de care ne-am temut. Sergio Marchionne, omul şi prietenul, a decedat", a anunţat într-un comunicat preşedintele Fiat Chrysler, John Elkann, din partea familiei Agnelli.
Problemele de sănătate ale lui Sergio Marchionne au determinat o schimbare prematură la conducerea celor trei companii controlate de Exor, holdingul de investiţii al familiei Agnelli.
Sâmbătă, Consiliul de Administraţie al Fiat-Chrysler a anunţat că Sergio Marchionne a demisionat din cauza problemelor de sănătate, în locul lui fiind numit Mike Manley, şeful diviziei Jeep. Tot sâmbătă, producătorul de maşini de lux Ferrari a anunţat că l-a numit pe Louis Camilleri, membru al Consiliului de Administraţie, în funcţia de director general, înlocuindu-l pe Sergio Marchionne.
Într-o reuniune de urgenţă provocată de înrăutăţirea stării de sănătate a lui Marchionne, board-ul Ferrari l-a numit pe John Elkann în funcţia de preşedinte.
Marchionne îndeplinea funcţia de preşedinte-director general al Ferrari. La CNH Industrial, divizia care produce camioane şi tractoare, Suzanne Heywood l-a înlocuit pe Marchionne în funcţia de preşedinte.
Printre brandurile Fiat-Chrysler se află şi Jeep, Ram, Dodge, Alfa Romeo şi Maserati.
Mai multe despre:
#Sergio Marchionne#Fiat Chrysler Automobiles
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS