La pachet cu tonele de usturoi ne trimit rosii, ciuperci, mere, pere si gutui.

Producatorii chinezi admit ca usturoiul lor e de cauciuc pentru ca a fost produs la scara industriala si nu are cum sa isi pastreze taria si sa iti mute nasul din loc ca cel autohton.

China anului 2010 produce 65% din productia mondiala de usturoi, iar 642 de tone ajung doar in portul Agigea.

Dupa un drum asa de istovitor e firesc sa nu fie la fel ca "Ager", singurul soi romanesc inca omologat caruia, insa, de 20 de ani incoace n-am fost in stare sa ii dam un aspect comercial.

Cu gust lui caracteristic, "micul usturoi chinezesc" miroase, in primul rand, a profit si apoi a mujdei. O tona se exporta din China cu 2.000 de dolari si ajunge sa coste nu mai putin de 2500 de dolari in Europa. La fel de bine merge si ghimbirul care se vinde pe continent cu 3700 de dolari tona.

Asiaticii isi tin "comorile" in depozite si deschid licitatiile pentru marfa doar atunci cand pretul creste. Cu aceasta strategie au scumpit usturoiul de 40 de ori.