Zboruri directe din București către continentul american, începând cu 7 iunie. Care sunt destinațiile
            Air Canada
                        
            Air Canada Rouge va relua din 7 iunie zborurile directe din Bucureşti către Canada, iar săptămânal, în plin sezon, vor fi operate şase curse non stop către Montreal şi Toronto, a anunţat, luni, compania.        
        
	Aceste zboruri directe transatlantice au fost reintroduse anul trecut după o pauză de peste 10 ani.
	”Începând cu 7 iunie, Air Canada Rouge reia zborurile directe către Montreal şi Toronto, intrând în al doilea sezon de operare din România. Cursele vor fi realizate până în data de 7 octombrie. În perioada 24 iunie – 7 septembrie, sunt programate săptămânal şase curse către Canada, faţă de patru în restul perioadei de operare", arată un comunicat al companiei.
	Zborurile vor avea o durată de aproximativ 10 ore şi vor fi operate cu aeronave Boeing 767-300.
	”Air Canada este singura companie aeriană nord-americană care are o cursă directă din România către Canada. Ne bucurăm să conectăm printr-un zbor non stop Bucureşti de Toronto şi Montreal. În primul an de operare am văzut o creştere a cererii pentru curse din România către America de Nord. Prin urmare, în 2019, am luat decizia să oferim şi mai multe zboruri directe”, a declarat Nedime Konuksever - Country Manager Romania, Europa de Est şi Turcia, în comunicat.
	Noutatea pentru zborurile operate în 2019 este introducerea internetului wi-fi de mare viteză, prin satelit, care permite utilizatorului să posteze video live, să navigheze pe internet şi să facă cumpărături în timpul zborului.
	Air Canada Rouge este linia aeriană de leisure a operatorului aerian Air Canada. Cu zboruri în peste 70 de destinaţii din întreaga lume, Air Canada Rouge, cu o echipa de 2.000 de angajaţi şi peste 50 de aeronave, a deservit mai bine de 25 de milioane de clienţi din momentul lansării, în urmă cu cinci ani de zile.
	Compania aeriană canadiană a anunțat, anul trecut, reluarea după 10 ani a zborurilor directe din România, imediat după ce autoritățile de la Ottawa au anunțat ridicarea vizelor de călătorie pentru români. Începând din 1 decembrie 2017, românii pot călători în Canada fără vize, pentru şederi de maximum 6 luni în scop turistic, pe baza oricărui paşaport românesc valabil.
	
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS