Compania consideră însă că decizia autorităţilor este greşită şi va face contestaţie, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

Autoritatea Transport for London (TfL) a anunţat că a luat decizia de a nu reînnoi licenţa companiei de ride-hailing, la sfârşitul unei perioade de probă de două luni acordată în septembrie.

Uber ar fi trebuit să rezorve problemele legate de verificarea şoferilor, asigurare şi siguranţă, dar nu a reuşit să mulţumească autorităţile din capitala britanică.

Autoritatea pentru transporturi a identificat ”un model de deficienţe” la Uber, între care nereguli care au pus în pericol pasagerii şi siguranţa acestora.

În pofida rezolvării unora dintre probleme, TfL nu are încredere că în viitor nu vor mai apărea astfel de probleme, ceea ce a determinat-o să ajungă la concluzia că această companie nu este potrivită şi corectă”, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Decizia nu va duce la dispariţia imediată a maşinilor Uber din Londra, întrucât compania va face contestaţie şi va putea să îşi continue activitatea până la o decizie definitivă.

Când TfL a respins pentru prima oară prelungirea licenţei Uber, în septembrie 2017, compania a convins judecătorii să îi acorde o licenţă pe o perioadă de 15 luni.