Transportatorii au blocat Bucureștiul. Peste 5.000 de șoferi protestează în Piața Victoriei, față de pirateria din domeniu și concurența neloială din partea seviciilor de ride-sharing
Până la 5.000 de transportatori din Bucureşti şi din ţară vor protesta miercuri, în Piaţa Victoriei, începând cu ora 9:00, pentru modificarea Legii 38/2003 în vederea eradicării activităţii neautorizate şi nelicenţiate din domeniul transporturilor rutiere de persoane - de taxi, rent a car şi prin curse regulate sau ocazionale, a anunțat Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
"Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) anunţă reluarea protestelor anunţate în Bucureşti, mâine, de la ora 9:00, pentru a cere modificările legislative promise de ministrul Transporturilor, Felix Stroe. La protest vor participa până în 5.000 de transportatori, din Bucureşti şi reprezentanţi din alte oraşe ale ţării. Chiar dacă primarul general, Gabriela Firea, a luat hotărârea eliminării concurenţei neloiale din Bucureşti, restul ţării suferă în continuare din cauza concurenţei neloiale şi a pirateriei, astfel încât protestele vor continua", se menţionează într-un comunicat al COTAR.
Potrivit sursei citate, COTAR a renunţat la protestul care iniţial a fost anunţat pentru data de 13 decembrie în contextul funeraliilor regale, dar şi pentru a aştepta ca ministrul Transporturilor, Felix Stroe, să-şi ducă la îndeplinire promisiunea pe care a făcut-o transportatorilor la întâlnirea la care i-a convocat înainte de mitingul anunţat.
'Astăzi am aflat, din surse sigure, că mâine nu se va discuta ordonanţa pentru modificarea legislativă, astfel încât să fie eliminată pirateria şi să se stopeze activitatea firmelor care fac transport neautorizat. Domnul ministru Felix Stroe şi-a luat angajamentul ferm ca la şedinţa de Guvern din data de 20 decembrie să fie promovată Ordonanţa de Urgenţă care să elimine sintagma 'în mod repetat' din Legea 38/2003, pentru ca organele abilitate ale statului să poată aplica legea în mod unitar şi pentru a eradica activitatea neautorizată şi nelicenţiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane - de taxi, rent a car şi prin curse regulate sau ocazionale. Aşteptăm de mai mulţi ani această OUG care să oprească pirateria şi activitatea tuturor firmelor care fac transporturi neautorizate, ascunzându-se în spatele unor platforme digitale", spun reprezentanţii COTAR.
Aceştia subliniază că această ordonanţă trebuie să elimine în primul rând sintagma 'în mod repetat' din Legea 38/2003, introdusă în anul 2015, astfel încât să facă posibilă activitatea organelor de control care ar vrea să aplice legile.
"Prin introducerea acestei sintagme, organele de control sunt obligate să demonstreze mai întâi caracterul repetat al contravenţiei, înainte de a lua măsurile legale împotriva celor care fac transport de persoane neautorizat şi nelicenţiat. Protestul nostru a fost anunţat în contextul în care transporturile rutiere, care aduc anual 4,7% din PIB, au fost supuse concurenţei neloiale cu sprijinul autorităţilor statului care au tolerat pirateria şi entităţi care au funcţionat fără să respecte legile. În România sunt 110.000 de transportatori, însemnând cei care fac transport în regim de taxi şi închiriere, precum şi cei care au investit în transporturile de persoane care au curse regulate, ocazionale. Toţi aceşti transportatori sunt pirataţi zi de zi de cei care fac concurenţă neloială şi fraudă fiscală, venituri ilicite', a explicat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
Restricții de trafic
Din cauza protestelor din Piaţa Victoriei, miercuri, în intervalul orar 7,00 - 21,00, Brigada Rutieră va restricţiona temporar traficul rutier, începând cu ora 7,00, pe şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv pe şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central - mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se permanent circulaţia pe ambele sensuri ale str. Arh. Ion Mincu.
Poliţiştii vor restricţiona traficul la nevoie şi pe str. Paris şi breteaua care leagă bd. Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei.
De la ora 7,00, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului, între bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Calea Victoriei, bd. Ion Mihalache, str. Buzeşti şi bd. Lascăr Catargiu.
Restricţiile rutiere vor fi în vigoare până la ora 21,00, cel târziu.
Rute alternative:
- bd. Aviatorilor - bd. Beijing - str. Nicolae Caramfil - bd. Aerogării - şos. Bucureşti-Ploieşti;
- bd. Ion Mihalache - bd. Mareşal Averescu - bd. Mărăşti - Piaţa Montreal - şos. Bucureşti-Ploieşti.
Pentru comemorarea victimelor Revoluţiei din decembrie 1989, circulaţia va fi restricţionată astfel:
- în data de 21 decembrie, între orele 8,45 - 11,30, pe Calea Şerban Vodă, între şos. Olteniţei şi breteaua de legătură dintre Calea Şerban Vodă şi şos. Viilor;
- în data de 21 decembrie, între orele 11,30 - 14,30, pe bd. Nicolae Bălcescu, între Piaţa Universităţii şi str. Batiştei, sensul de mers către Piaţa Romană, şi banda IV de circulaţie, între str. Batiştei şi Piaţa Universităţii, sensul de mers spre Piaţa Unirii, precum şi banda I de circulaţie, între str. Batiştei şi str. Dem I. Dobrescu, sensul de mers către Piaţa Romană;
- în data de 21 decembrie, între orele 13,30 - 14,00, cu intermitenţă în Piaţa Romană pentru asigurarea traversului, pe durata ceremonialului şi depunerii de coroane la Troiţa din Piaţa Romană;
- în data de 21 decembrie, între orele 14,30 - 15,30, pe benzile de circulaţie adiacente Monumentului Aripi din Piaţa Presei Libere;
- în data de 22 decembrie, între orele 7,30 - 10,00, pe banda adiacentă pistei de biciclete de pe Calea Victoriei în zona Monumentului Eroilor Revoluţiei Române, tronsonul cuprins între str. Dem I. Dobrescu şi Biserica Kretzulescu;
- în data de 22 decembrie, între orele 9,30 - 11,00, pe str. Gral Berthelot (ambele sensuri);
- în data de 22 decembrie, între orele 10,30 - 12,50, pe Calea Dorobanţilor, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Dorobanţi, pe sensul de mers către Piaţa Dorobanţi, precum şi pe str. Emil Pangratti, tronsonul adiacent sediului TVR.
Mai multe despre:
#Transportatori#proteste
Pe acelasi subiect: