Ryanair schimbă politica bagajelor. Reduce numărul de genți permise în cabină și scade taxele pentru bagajele de cală
Ryanair
Operatorul low-cost Ryanair a anunțat o nouă politică de tarifare a bagajelor, care va intra in vigoare de la 1 noiembrie, în încercarea de a reduce din întârzierile datorate numărului prea mare de bagaje transportate în cabina aeronavelor.
Astfel, potrivit unui anunț al operatorului irlandez, călătorii vor putea transporta în cabina avionului doar un bagaj de mână, față de două, în prezent.
Clienții se pot prezenta, în continuare, la porțile de îmbarcare cu două bagaje de mână, însă cel mai mare dintre ele va fi trimis la cală, gratuit.
Doar călătorii cu prioritate (incluzând Plus, Flexi Plus & Family Plus) vor putea să transporte două bagaje de mână în cabina aeronavei.
Totodată, greutatea admisă pentru bagajele înregistrate la cală va crește de la 15 kg la 20 kg, iar tarifele standard pentru bagaje vor fi reduse de la 35 euro/lire sterline la 25 euro/lire sterline.
Schimbările vor fi introduse de la 1 noiembrie, iar decizia a fost luată pentru a reduce din întârzierile provocate de gestionarea prea multor bagaje în cabină.
Potrivit operatorului aerian, Ryanair a devenit victima “propriei bunătăți” atunci cand a permis călătoriile cu două bagaje gratuite în cabină, ceea ce a dus la abuzuri. Iar aceste abuzuri au determinat întârzieri semnificative ale avioanelor, în condițiile în care bagajele erau și de trei ori mai mari față de dimenisunea permisă.
“Sperăm că prin restricția impusă clienților în a transporta un singur bagaj mic de mână în cabină – bagajul de tip troller urmând a fi trimis, gratuit, la cală – se va grăbi îmbarcarea pentru zboruri, ceea ce va elimina întârzierile cauzate de lipsa spațiului suficient pentru acomodarea a 360 de bagaje de mână (182 clienți x 2 bagaje) în compartimentele pentru bagaje, pe zborurile aglomerate. Aceste tarife reduse pentru bagaje și dimensiunile îmbunătățite se vor aplica pentru toate rezervările de călătorie cu plecare din 1 noiembrie și sperăm să le aducem clienților noștri economii și mai mari prin simplificarea politicii noastre pentru bagaje”, a explicat Kenny Jacobs, manager de marketing la Ryanair.
“Aceste modificări la politica de bagaje vor costa Ryanair peste 50 de milioane de euro anual în tarife reduse pentru bagaje. Cu toate acestea, credem că oferind bagaje mai mari la tarife mai mici, vom încuraja clienții să considere înregistrarea bagajului, ceea ce va reduce volumul ridicat al clienților care se prezintă cu două bagaje de mână la porți, fapt ce cauzează întârzieri de zbor datorită numerelor însemnate de bagaje de mână debarcate la porți sau în cabină”, a adăugat Jacobs, într-un comunicat remis, miercuri, de operatorul aerian.
Și Wizz Air, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa de Est, a anunțat că va face schimbări în politica bagajelor, compania urmând să renunțe la taxarea clienților pentru bagajele de mână, din octombrie.
În prezent, Wizz Air permite călătorilor să aducă la bord obiecte mici și laptop-uri, dar impune un tarif de 10-35 de euro pentru bagajele standard de cabină, în funcție de momentul rezervării. Aceste tarife vor fi eliminate din 29 octombrie, permitând accesul în avioane cu bagaje cu 50% mai mari, a anunțat opertorul low-cost.
Pe acelasi subiect: