Ryanair anulează, vineri, alte 190 de zboruri în Europa. 30.000 de pasageri, afectați
Ryanair
Ryanair a anunţat că va anula 190, sau aproximativ 8% din cele 2.400 de zboruri programate vineri, ajustându-şi programul în perspectiva grevei sindicatelor din Germania, Italia, Portugalia, Spania, Belgia şi Olanda, transmite BBC.
Operatorul aerian irlandez a precizat că vor fi afectaţi 30.000 de pasageri, care vor fi anunţaţi prin SMS şi email, potrivit Agerpres.
Ryanair şi-a exprimat "sincerele regrete din cauza întreruperilor nedorite care afectează clienţii".
Angajaţii din alte ţări decât Irlanda sunt nemulţumiţi deoarece Ryanair i-a angajat în conformitate cu legislaţia irlandeză. Ei susţin că au o situaţie nesigură din cauza acestui tip de contract, care le blochează accesul la beneficiile de stat din ţara lor de origine.
Angajaţii spun că sunt obligaţi să-şi primească salariile în conturi bancare irlandeze, ceea ce le afectează posibilitatea de a lua credite în ţara lor de origine.
Ryanair susţine că anul viitor angajaţii vor avea impozite şi contracte locale, dar în anumite condiţii.
Germania, Italia şi Spania sunt cele mai importante pieţe europene ale Ryanair.
În 13 august, Ryanair s-a confruntat cu cea mai severă mişcare de protest din istoria sa de 33 de ani, fiind afectaţi aproximativ 55.000 de pasageri şi aproape 400 de zboruri anulate.
Greva, care a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor.
Germania a fost ţara cea mai lovită de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi.
Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS