Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare in dosarul "Transformatorul". Fostul ministru al Transporturilor a demisionat din PNL
UPDATE: Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat definitiv, joi, la cinci ani de inchisoare cu executare, in dosarul "Transformatorul", s-a predat, joi seara, Politiei Judetene Iasi, unde va ramane pana cand va ajunge mandatul de executare a pedepsei, apoi va fi transferat la penitenciar.
Purtatorul de cuvant al PNL, Cristina Pocora, a declarat joi seara ca deputatul Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de inchisoare, si-a dat demisia din PNL.
Relu Fenechiu, care la momentul pronuntarii deciziei instantei se afla la locuinta sa din municipiul Iasi, s-a predat in jurul orei 17.30 la sediul Politiei Judetene Iasi, unde a venit singur, informeaza Mediafax.
Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Iasi, Anca Vajaiac, a declarat, joi seara, ca Fenechiu va ramane in arestul Politiei Judetene pana in momentul in care va ajunge de la Bucuresti mandatul de executare a pedepsei, cel tarziu vineri. Dupa primirea mandatului de executare a pedepsei, Fenechiu va fi transferat la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Iasi.
Completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a mentinut, joi, pedeapsa dispusa in 12 iulie 2013 de un complet de trei judecatori in cazul deputatului PNL Relu Fenechiu, pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata, acesta urmand sa execute cinci ani de inchisoare.
Fratele fostului ministru, condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare
La aceeasi pedeapsa au fost condamnati fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, si Mihai Bogdan Damian.
Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de Intretinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova in perioada 2002-2004, si Ion Marghidan, director general al aceleiasi institutii in perioada 2004-2005, au fost condamnati la cate sase ani de inchisoare cu executare, pentru abuz in serviciu in forma calificata.
Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova in perioada 2002-2005, a primit o pedeapsa de sapte ani de inchisoare cu executare si cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz in serviciu in forma calificata.
Instanta a mai dispus ca cei sase inculpati sa plateasca, in solidar, peste 5,7 milioane de lei, reprezentand daune materiale catre SISEE Moldova.
Decizia instantei supreme este definitiva.
Trafic de influenta si abuz in serviciu in dosarul "Transformatorul"
In 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanta suprema, in dosarul "Transformatorul", la cinci ani de inchisoare cu executare si trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata. In urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din functia de ministru al Transporturilor.
Tot atunci, Lucian Fenechiu si Mihai Bogdan Damian au fost condamnati la cate cinci ani de inchisoare cu executare, iar Ioan Turbatu si Ion Marghidan au primit pedepse de cate sase ani de inchisoare cu executare, ultimii doi pentru abuz in serviciu in forma calificata. Petru Andronache a primit o pedeapsa de sapte ani de inchisoare cu executare si cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz in serviciu in forma calificata.
Decizia a fost atacata cu recurs la Completul de cinci judecatori al instantei supreme, care joi a dat o decizie definitiva in aceasta cauza.
Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis in judecata de procurorii DNA in iunie 2012, in dosarul cunoscut ca "Transformatorul", fiind acuzat ca prin firmele sale a vandut transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi la preturi de produse noi catre Sucursala de Intretinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a institutiei.
Relu Fenechiu, in varsta de 48 de ani, este membru al PNL de 18 ani si se afla la al treilea mandat de deputat. El este casatorit si are doi copii. El este presedintele PNL Iasi din 2004, iar din 2008 detine functia de vicepresedinte al PNL.
De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de sapte luni, pana in iulie 2013, cand s-a retras din aceasta functie ca urmare a condamnarii in prima instanta in dosarul Transformatorul. In prezent este presedintele Comisiei de Afaceri Europene, functie obtinuta in septembrie 2013, iar in perioada 2005-2008 a fost presedintele Comisiei pentru administratie publica din Camera Deputatilor. Fenechiu a mai detinut intre anii 2000-2004 functia de consilier judetean in Iasi.
Mai multe despre:
#Relu Fenechiu
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS