Pilotii Air France renunta la greva, cea mai lunga din istoria companiei. Pierderile nr. 2 in transportul aerian din Europa: 20 mil. euro/zi in doua saptamani
Sindicatul din care fac parte majoritatea pilotilor Air France, aflati in greva de doua saptamani, a anuntat duminica incetarea acestei miscari sociale, cea mai lunga din istoria companiei. Fara sa poata obtina insa satisfacerea revendicarilor lor de catre conducere, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
Premierul francez Manuel Valls, care a venit de mai multe ori in sprijinul liderilor Air France pentru a denunta un conflict "insuportabil", a salutat imediat "fermitatea Guvernului".
Statul francez este actionar in proportie de aproximativ 16% al grupului Air France-KLM, numarul doi european in transportul aerian dupa Lufthansa.
"Conditiile dialogului social nu sunt intrunite in prezent. Am decis sa ne asumam responsabilitatea terminand greva", a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al sindicatului SNPL, Guillaume Schmid, dupa esecul negocierilor in cursul noptii.
El a declarat ca pilotii vor sa "continue discutiile intr-un cadru mai senin", de unde si decizia lor de a iesi dintr-un conflict nepopular, care apasa asupra conturilor Air France.
Greva a blocat la sol jumatate din avioanele Air France din 15 septembrie, cu un cost evaluat de conducere la 20 de milioane de euro/zi.
Pilotii se opun proiectului Air France de a se extinde in sectorul low cost, prin filiala Transavia, considerat "strategic" de conducere si expertii din acest sector pentru a asigura viitorul grupului, aflat in restructurare financiara de trei ani.