Peste 1.200 de drumuri de interes local şi judeţean, propuse pentru modernizare prin Compania Naţională de Investiţii
Drum, autostrada, santier
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, a aprobat miercuri Lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului ”Drumuri de interes local şi drumuri de interes judeţean”, derulat de Compania Naţională de Investiţii, lista cuprinzând 1.204 drumuri.
”Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, a aprobat astăzi, Lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului ”Drumuri de interes local şi drumuri de interes judeţean” din Programul Naţional de construcţii de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Naţională de Investiţii”, anunţă Ministerul Dezvoltării.
Lista cuprinde 1.204 obiective pentru care se vor realiza, în principal, lucrări de: reabilitare şi modernizare drumuri; realizare şi amenajare de trotuare, şanţuri betonate şi poduri; amenajare de intrări în curţi; asfaltare străzi; amenajare de alei şi pasarele pietonale; reparaţii sectoare de drum comunal.
”Investiţiile pe care le face Guvernul României ţin cont în permanenţă de nevoile oamenilor şi de dreptul acestora de a beneficia de condiţii decente de viaţă, iar drumurile sigure şi trainice sunt doar o parte din infrastructura de care au nevoie cetăţenii României. Acesta este şi criteriul care a stat la baza includerii celor peste 1.200 de obiective în lista-sinteză a drumurilor care vor fi modernizate de MLPDA, prin Compania Naţională de Investiţii”, a precizat ministrul Ion Ştefan.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS