Personalul tehnic al Tarom ar putea declansa conflictul de munca daca nu va primi salarii mai mari
Sindicatul personalului tehnic al Tarom, din care fac parte 700 din cei 2.100 de angajati ai companiei aeriene, solicita majorari salariale si a depus preaviz de conflict de munca la Inspectoratul Teritorial de Munca. O mediere cu administratia operatorului urmeaza sa aiba loc in urmatoarele zile.
"Majoritatea colegilor mei sunt de parere ca nu vom avea un conflict de munca. Chiar daca acest preaviz de conflict de munca a fost depus la ITM, asta nu inseamna ca se va dezvolta intr-un conflict de munca", a declarat, marti, Silvia Columb, directorul comercial al Tarom.
Ea a precizat ca angajatii solicita majorari salariale care nu pot fi insa sustinute.
"Compania nu si le poate permite, tinand cont de faptul ca inca suntem pe pierderi si ne dorim anul viitor sa scadem aceste pierderi. O crestere de obligatii financiare este greu de conceput", a afirmat Columb.
Ea a aratat ca in urmatoarele zile urmeaza o mediere la ITM.
"Continuam negocierile, avem posibilitatea sa o facem zi de zi, pana la sfarsitul anului", a adaugat reprezentantul Tarom.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, declara la finele lunii noiembrie ca Tarom a raportat rezultate pozitive in acest an, dar compania aeriana nu beneficiaza de "cel mai fericit" management, o parte din sindicate "sunt in contrasens" si va fi necesara restructurarea companiei.
Potrivit datelor ministrului, Tarom a avut in acest an venituri din servicii de transport aerian mai mari cu 5%, a transportat 1,7 milioane pasageri (+3%), iar numarul de curse din 2014 va fi cu 4% mai mare decat in 2013.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS