O treime din populația globului, dispusă să renunțe la călătoriile cu avionul, pentru a limita schimbările climatice
Avion, companii aeriene, aeroport
Aproape o treime din populaţia globului ar fi dispusă să zboare mai puţin cu avionul, chiar şi după ce restricţiile impuse în contextul pandemiei vor fi ridicate, potrivit unui sondaj publicat luni de Banca Europeană de Investiţii (BEI).
Sondajul, derulat în rândul a peste 30.000 de persoane, arată că 72% dintre europeni şi americani şi 84% dintre chinezi cred că propriul lor comportament poate avea o contribuţie la contracararea schimbărilor climatice, în creştere cu şapte până la 12 puncte procentuale faţă de situaţia de anul trecut.
În prezent, oamenii cred că renunţarea la călătoriile cu avionul ar fi unul dintre cele mai uşoare lucruri la care ar putea recurge pentru a-şi reduce amprenta de carbon. În schimb, respondenţii sunt mult mai reticenţi vând vine vorba să renunţe la video streaming, la cumpărarea de haine noi sau la a consuma carne, scrie Agerpres.
Atunci când restricţiile care au legătură cu Covid-19 vor fi ridicate, 43% dintre europeni, 40% dintre americani şi 65% dintre chinezi au spus că vor încerca să evite să zboare cu avionul, arată sondajul derulat în luna octombrie. Mulţi dintre aceştia au menţionat schimbările climatice drept principalul motiv.
Chiar dacă numărul pasagerilor a scăzut dramatic anul trecut din cauza pandemiei, sectorul aviaţiei ar urma să fie responsabil pentru o cotă mai mare din emisiile de CO2 în deceniile următoare. Potrivit estimărilor BloombergNEF, în 2019, industria aviaţiei a aruncat în atmosferă peste un miliard de tone de CO2.
"Perioada post-Covid-19 va oferi o oportunitate pentru a face un salt uriaş în tranziţia la o economie cu emisii reduse carbon şi rezistentă la schimbările climatice", a declarat vicepreşedintele BEI, Ambroise Fayolle.
În schimb, sondajul a descoperit că oamenii sunt mult mai puţin dispuşi să renunţe la a deţine un autoturism, care ar putea avea un impact mai mare asupra climei. Aviaţia este responsabilă pentru doar 2,5% din emisiile globale de CO2, iar transportul rutier este responsabil pentru aproape 15%.
Pe o listă de acţiuni de combatere a schimbărilor climatice, 39% dintre europeni şi 38% dintre americani au spus că renunţarea la a deţine un autoturism ar fi cel mai greu pentru ei. Aceasta scoate în evidenţă nevoia ca producătorii auto să facă trecerea la vehiculele electrice sau cele pe hidrogen, pentru a putea reduce impactul automobilelor asupra mediului.
Aşa cum era de aşteptat, o proporţie mare de oameni din întreaga lume au spus că este puţin probabil să utilizeze transportul public pentru a evita să contacteze virusul Covid-19. Mijloacele alternative de transport au crescut, 89% dintre respondenţii chinezi, 72% dintre europeni şi 69% dintre americani au spus că folosesc bicicleta sau merg pe jos mai mult.
Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.
Pe acelasi subiect: