Ministrul Cuc vrea să se ducă cu Autostrada Marii Uniri în CSAT și să o declare obiectiv de importanţă naţională
Autostrada
Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Declaraţia a fost făcută la finalul unei întrevederi pe care reprezentanţii asociaţiilor ce militează pentru autostrada A 8 au avut-o, la Iaşi, cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
"Vom introduce în următorul CSAT şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu Mureş - Târgu Neamţ, Târgu Neamţ - Iaşi, Iaşi - Ungheni, inclusiv podul de peste Prut, şi vom păstra legătura. O dată la două săptămâni ne vom întâlni şi vom vedea paşii care s-au făcut pe acest obiectiv", a afirmat Răzvan Cuc, potrivit Agerpres.
Acesta susţine că soluţia declarării autostrăzii A 8 de importanţă naţională a fost adoptată pentru a putea beneficia de finanţare de la bugetul de stat, ca alternativă la varianta iniţială de finanţare prin arteneriat public-privat.
Parlamentul a adoptat, la sfârșitul anului trecut, Legea privind construcția autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş (numită şi "Autostrada Unirii").
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după ce a semnat decretul de promulgare a legii privind Autostrada "Unirii", care va lega municipiile Iaşi şi Târgu Mureş, că este trist că a fost nevoie de o lege pentru ca guvernanţii să facă paşi concreţi.
"Este, însă, trist că a fost nevoie de o lege pentru ca guvernanţii să fie obligaţi să facă paşi concreţi. Nu acesta este scopul legiferării. Realizarea unor obiective de acest fel nu ar fi trebuit să aştepte o intervenţie a Parlamentului, Guvernul fiind cel care deţine toate pârghiile şi resursele pentru administrarea ţării. Faptul că legiuitorul a ales să intervină în această problematică sancţionează de fapt pasivitatea guvernelor de-a lungul timpului şi a celui actual, în mod special, în realizarea unor obiective cruciale pentru dezvoltarea ţării, în beneficiul românilor. Factorii politici ar fi trebuit să dea dovadă de viziune şi să adopte măsurile necesare cu mult timp înainte de celebrarea acestui moment istoric, astfel încât în anul Centenarului să putem circula deja pe Autostrada 'Unirii', nu abia să discutăm despre demararea procedurilor pentru realizarea acesteia", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după ceremonia de semnare a decretului de promulgare.
Ministrul Finanțelor a asigurat în mai multe rânduri că va aloca toate sumele necesare pentru construcția autostrăzii, pentru ca "nimeni nu poată să aducă o singură dovada de încălcare vreodată a unei prevederi legale".
Autostrada Unirii începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov - Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS