Încă trei segmente de autostradă vor fi date în folosință anul acesta. Cele trei tronsoane însumează sub 20 de km
Autostrada
Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat marţi seară la Antena 3 că până la sfârşitul acestui an vor fi deschise traficului rutier trei segmente de autostradă, respectiv porţiunea din A 3 care face legătura şi şoseaua Petricani şi două două segmente din autostrada Lugoj - Deva.
Cele trei tronsoane au împreună mai puţin de 20 de kilometri, scrie News.ro.
Lucian Şova a afirmat că luna viitoare estimează că va fi deschis tronsonul nefinalizat din autostrada care leagă Capitala de Ploieşti.
„Apreciez că în cursul lunii noiembrie vom deschide traficului segmentul de autostradă, aşa zisul ciot de A3 cu joncţiune în Şoseaua Petricani”, a spus Lucian Şova la Antena 3.
Ministrul a precizat că şantierul „nu se mişcă cu viteza pe care ar putea să o imprime constructorul, dar totuşi s-au făcut progrese”
Lucian Şova a adăugat că alte două segmente de pe autostrada Târgu Mureş- Cluj – Borş cu lungimi de 3,5, respectiv aproximativ 10 kilometri, sunt în faze de execuţie avansate, de aproximativ 99 la sută, şi vor fi date în folosinţă înaintea lunii decembrie.
„E mai mult decât nimic, ca să spun aşa, nu am nicio undă de festivism în afirmaţia mea”, a precizat ministrul Transporturilor.
Acesta a precizat că lotul 4 al autostrăzii Lugoj - Deva, care reprezintă un segment de peste 20 kilometri avea termen de finalizare în cursul anului viitor, însă există „angajamente de manieră informală din partea antreprenorului” care doreşte să închidă lucrările „înainte de venirea iernii”.
În ceea ce priveşte lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, ministrul Transporturilor a spus că pe acest lot „se lucrează încet” şi că autorităţile au fost anunţate că firma spaniolă care a câştigat contractul schimbă subantreprenorii.
Totodată, pentru tronsonul de şosea de mare viteză care ar urma să lege Suplacu de Barcău de Borş au fost declaraţi câştgătorii pentru lucrările de proiectare care au ca termen 6 luni, iar termenul de realizare a celor 60 de kilometri ai acestui tronson este estimat la 18 luni, a precizat ministrul.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS